Președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu:

"Ne lipsește titlul de campioni, sper să îl câștigăm în acest sezon!"

Vineri, 14 August 2020
255
Handbal Club Dobrogea Sud a sărbătorit, joi, 13 august, cinci ani de la înființare. În această scurtă perioadă de timp, gruparea constănțeană a bifat deja performanțe remarcabile, cucerind trofee și fiind o prezență constantă în cupele europene.

În urmă cu doar cinci ani, trei dintre componenții de bază ai campioanei HCM Constanța - Ionuț Stănescu, George Buricea și Laurențiu Toma -, cu susținerea unor personalități ale sportului constănțean, puneau bazele unui nou club, care să ducă mai departe tradiția în performanță a handbalului la mal de mare.

"S-au împlinit cinci ani frumoși, în care am realizat destul de multe. Am cucerit Cupa și Supercupa României, am jucat trei ani la rând în Cupa EHF împotriva unor echipe valoroase, am jucat finala campionatului cu Dinamo. Ne lipsește titlul de campioni, pe care sper să îl câștigăm în acest sezon", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu.

Conducătorul clubului constănțean are toate motivele să fie optimist că proiectul început cu cinci ani în urmă va continua pe linia performanțelor cu care și-a obișnuit suporterii multipla campioană HCM. Fostul mare portar, care a jucat 16 ani pentru HCM și alți doi pentru HC Dobrogea Sud, și-a încheiat, în 2017, o carieră impresionantă, de-a lungul căreia a cucerit nu mai puțin de 15 trofee. Iar vineri, 14 august, Ionuț Stănescu a împlinit, la rândul său, vârsta de 41 de ani!

"De ziua mea, îmi doresc să realizăm cât mai multe cu Dobrogea Sud. De asemenea, mă bucur că fiul meu îmi calcă pe urme. Sper să îmi depășească performanțele", a mai spus președintele Stănescu.

Ionuț "Giogio" Stănescu este junior I la Academia HC Dobrogea Sud și component al echipei care evoluează în Divizia A. Alături de Gabriel Preda, Ștefan Moroșanu și Raul Ostace, a fost cooptat în lotul mare, în perioada de pregătire din această vară. Este inter dreapta și a adunat deja selecții importante la echipele naționale de cadeți și juniori ale României.

XXX

HC Dobrogea Sud va debuta în noul sezon pe 29 august, cu meciul din turul 1 al European Handball Cup, contra rușilor de la HC Victor Stavropol. Duelul din prima manșă este programat, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor, și se va juca fără spectatori. 


Situația epidemiologică nu permite disputarea turneului Final Four al Cupei României nici în week-end-ul 22-23 august, așa că, foarte probabil, acesta va avea loc în 12-13 septembrie, la Sala Polivalentă din București, înainte de startul noului sezon al Ligii Naționale. 



Pagina a fost generata in 0.359 secunde