Mircea Sandu, atac la adresa lui Burleanu

254
Mircea Sandu, atac la adresa lui Burleanu - mirceasandu-1416047755.jpg

Articole recomandate

Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a vorbit despre ultimul meci oficial al naționalei din 2014, cel contra Irlandei de Nord, câștigat cu scorul de 2-0. Acesta consideră că tricolorii sunt deja calificați la Campionatul European din 2016, din Franța, dezvăluind faptul că fostul selecționer, Victor Pițurcă, avea dubii în privința Grupe F în care România ocupă, cel puțin până în primăvară, primul loc: "E o victorie logică. Echipa Irlandei de Nord e o echipă muncitoare, dar fără veleități, chiar dacă au reușit primele victorii. De departe echipa noastră este cea mai valoroasă din grupă. Deja au crescut procentele pentru noi. Cred că România are deja asigurate biletele pentru Euro", a declarat acesta la DolceSport.


Sandu a revenit la "războiul" în declarații cu Burleanu, abordând un subiect care pare să fie prezent la fiecare partidă a naționalei: invitația pentru acesta în tribunele stadionului. După ce actualul președinte a declarat că nu are de gând să meargă la ușa lui Mircea Sandu pentru a-i înmâna o invitație, cel care a condus FRF până în martie 2014, a izbucnit: "Aveam 18 ani și jumătate când am ajuns la națională. În 1972, în primăvară, am fost cu Cornel Dinu, cu Mircea Lucescu, cu Rică Răducanu. Nici nu ridicam ochii din pământ. S-a ajuns în Comisia Tehnică a FRF să fie oameni care nu au legătură cu fotbalul, ziariști. Nu se poate fără școală să conduci acolo unde au fost Angelo Niculescu, Ienei, Lucescu. Eu nu am primit nicio invitație la meci. La 30 de ani, dacă ai bunul simț...", a spus Sandu cu trimitere la Răzvan Burleanu, scrie prosport.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.554 secunde