Mircea Lucescu ar fi vrut să lucreze cu Ianis Hagi

Miercuri, 13 Ianuarie 2021
486

Articole de la acelaşi autor

Renumitul antrenor din România, Mircea Lucescu, a dezvăluit recent că ar fi dorit să-l transfere la Dinamo Kiev pe mijlocașul ofensiv Ianis Hagi, dar clubul scoțian Glasgow Rangers a cerut o sumă mult prea mare.

„Am vrut să-l transfer, dar a fost prea scump. Nu ne-am permis să-l luăm. Ianis are nevoie de un antrenor ca mine. Un antrenor care să știe să lucreze cu tinerele talente!”, a declarat antrenorul român pentru Daily Record.

Lucescu este sigur că Hagi Jr. va avea resursele de a progresa și a deveni un fotbalist de valoare în Europa. Săptămâna trecută, o agenție sportivă din Franța a postat un articol online în care afirmă că jucătorul român este în atenția celor de la PSG.

„În căutarea unui mijlocaș ofensiv pentru sezonul viitor, PSG l-ar urmări pe Ianis Hagi, pe care Pochettino dorește să-l aducă”, se menționează în știrea apărută de curând. Deocamdată, Ianis joacă pentru Rangers, iar antrenorii și suporterii așteaptă mai mult de la el.



Pagina a fost generata in 0.3177 secunde