Ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, la Viena

152
Ministrul Tineretului  și Sportului,  Ioana Bran, la Viena - ministru-1536162565.jpg

Articole recomandate

Ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a participat, la Viena, la Reuniunea Informală a Miniștrilor de Tineret din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

În cadrul reuniunii, au avut loc trei evenimente distincte, toate dedicate activității tinerilor din cadrul UE.

Condusă de Juliane Bogner Strauss, ministrul federal pentru familie, femei și tineret, reuniunea a început cu o masă rotundă în care miniștrii de tineret din UE și-au expus părerile cu privire la capitolul Tineret al viitorului Program Erasmus.

În cuvântul său, ministrul Ioana Bran a subliniat că România apreciază actuala propunere de regulament Erasmus, care continuă un program de succes al Uniunii Europene.

"Suntem optimiști că Statele Membre ale UE vor sprijini președinția austriacă în a-și îndeplini obiectivele referitoare la negocierile pentru adoptarea acestui regulament și ne declarăm încrezători că în timpul președinției române va exista suficientă voință politică la nivel european care să ne permită să înregistrăm progrese semnificative cu privire la negocierile pentru adoptarea regulamentului Erasmus", a spus ministrul Ioana Bran.

Conform sursei, România își va declara susținerea față de obiectivul Comisiei Europene de a tripla numărul de participanți al noului Program Erasmus care să permită includerea mai multor tineri cu oportunități reduse în activități.

"Este necesar ca programul să ajungă la categorii mai largi de tineri, utilizând mai intens instrumente de informare, comunicare și tehnologie. A urmat un prânz de lucru, unde discuțiile dintre miniștri s-au axat pe stimularea unui dialog productiv în cadrul Erasmus și pe Strategia de Tineret a Uniunii Europene. Relația dintre politicieni și tineri trebuie să se bazeze pe empatie, transparență, încredere și solidaritate", menționează sursa citată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3061 secunde