X
X
Mai multe ştiri online:

Mihaela Buzărnescu, învinsă de Venus Williams, în primul tur la Australian Open

Ştire online publicată Marţi, 15 Ianuarie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, desemnată cap de serie numărul 25, a fost învinsă de americanca Venus Williams cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-2, marți, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.

Buzărnescu (30 ani, 25 WTA) s-a înclinat după un meci de două ore și 39 de minute în fața unei jucătoare de 38 de ani, care ocupă locul 37 în ierarhia mondială.

În primul set s-a mers cap la cap până al 3-3, când americanca a reușit un break și s-a desprins la 5-3. Buzărnescu a reușit egalarea, 5-5, meciul a ajuns în tiebreak, unde românca a înclinat balanța, impunându-se cu 7-3.

În setul secund, Buzărnescu a avut șansa de încheia conturile, dar a ratat-o. Mihaela a condus cu 2-0, a fost egalată, 2-2, apoi s-a desprins din nou, la 5-3, și a servit pentru meci, dar nu a reușit să fructifice șansa și a fost egalată (5-5), setul a ajuns din nou în tiebreak, unde s-a impus Venus de data aceasta, cu 7-3.

În decisiv, Buzărnescu a continuat evoluția mai slabă și Williams s-a desprins repede la 3-0 pe fondul greșelilor comise de româncă și al serviciului său mai bun. Mihaela a avut câteva oportunități (de break) să întoarcă meciul, dar le-a irosit și Venus Williams s-a impus cu 6-2.

Buzărnescu a avut 5 ași, 2 duble greșeli, 34 de winners și 31 de erori neforțate, în timp ce Venus a contabilizat 2 ași, 6 duble greșeli, 41 de winners și 40 de erori neprovocate.

Românca, învinsă la Melbourne în primul tur și anul trecut, va primi pentru participare 75.000 de dolari australieni și 10 puncte WTA.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3855 secunde