Lupte pe timp de pandemie! Sportivii de la CS Farul, medaliaţi la Naţionale

Luni, 26 Octombrie 2020, 16:30
154
Pentru al cincilea an consecutiv, Reșița a fost gazda întrecerii supreme a luptătorilor: Campionatul Național de seniori, individual şi pe echipe, iar sportivii de la CS Farul Constanţa au cucerit medalii preţioase.

După antrenamente efectuate mai mult prin parcuri, profund afectaţi de pandemia Covid-19, cu dorul de saltea şi mai ales dorinţa de a câştiga, luptătorii şi-au dat întâlnire la Naţionalele de la Reşiţa - finala CN individual şi Superliga pe echipe de seniori.

CS Farul a participat la mult aşteptata competiţie cu un lot alcătuit din şapte sportivi, cel mai bun rezultat fiind cel obţinut de Răzvan Arnăut, care a devenit campion naţional la lupte greco-romane, categoria 63 kg.

A doua medalie a Constanţei, de bronz, a fost adusă de Iulian Chelărescu, la categoria 82 kg, în timp ce, în clasamentul final pe echipe, la lupte greco-romane, CS Farul a ocupat locul 3, după SCM Bacău şi CSM Slatina.

„Nu sunt mulţumit de rezultate, nu am obţinut nici jumătate din ceea ce preconizam, dar mergem înainte. Sperăm ca la următoarea finală, la U23, să fie mai bine”, a declarat antrenorul Grigore Gheorghe.

CSA Steaua Bucureşti a dominat celelalte întreceri pe echipe, devenind campioană atât la lupte libere, cât şi la lupte feminine.

Cerută în căsătorie direct pe podium

Un moment cu adevărat special s-a petrecut în timpul competiţiei de la Reşiţa. O luptătoare a avut parte de surpriza vieții ei: Suzanna Șeicariu (cat. 55 kg), de la CSA Steaua București, a primit cererea în căsătorie chiar pe podiumul de premiere.

Viitorul soț, Alex Dumitru, fost com-ponent al lotului național, i-a oferit inelul de logodnă în aplauzele sportivilor.

Emoțiile au fost pe măsură, iar Suzana a spus un „Da” hotărât.

„Felicitări și casă de piatră!”, au transmis reprezentanţii Fede-raţiei Române de Lupte.

Retragerea unui mare campion

Finala de la Reșița a fost ocazia cu care un mare campion al luptelor românești s-a retras din activitate.

Federația Română de Lupte i-a acordat o plachetă de Excelență lui Simion Popescu, cel care a scris o pagină de istorie a luptelor greco-romane. Campion mondial, campion european și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Mexico, maestrul Simion Popescu și-a făcut retragerea din activitatea de antrenor, în aplauzele sportivilor și fluierele arbitrilor.

Placheta i-a fost oferită de către vicepreşedintele FRL Alexandru Ballai şi de Adrian Dacica, membru al Biroului Federal.

Maestrul Simion Popescu, o viață dedicată luptelor: campion european 1967, bronz european 1966, campion mondial 1967, vicecampion mondial 1969 şi 1970, bronz JO Mexico City 1968, maestru emerit al sportului, antrenor emerit. 

Pagina a fost generata in 0.2756 secunde