Luptătorii constănțeni și-au pus adversarii cu umerii pe saltea, la Cupa României

2951
Luptătorii constănțeni și-au pus adversarii cu umerii pe saltea, la Cupa României - lupte-1478532763.jpg

Articole de la același autor

Sala de lupte "Gheorghe Berceanu" din incinta Liceului cu Program Sportiv "Mircea Eliade" din București, a găzduit, în week-end, Cupa României la lupte libere, greco-romane și feminine. 


Luptătorii constănțeni s-au aflat într-o formă de zile mari în Capitală, cei mai mulți dintre aceștia reușind să se întoarcă medaliați. Printre remarcații întrecerilor, 


s-au numărat Florin Ghiorghe (cat. 74 kg) și Cristina Pintilie (cat. 51 kg), pregătiți de antrenorii Ioan Giuglea și Valentin Dobrin la LPS "Nicolae Rotaru", care au reușit să câștige aurul într-o manieră categorică, spulberându-și adversarii fără să cedeze vreun punct. Și colegul lor de club Andrei Nicolaescu (cat. 120 kg) a prins podiumul - locul trei. 


Evoluție încântătoare și pentru luptătorii pregătiți de Grigore Gheorghe la CS Farul Constanța. Florin Tița (cat. 55 kg) și Răzvan Arnăut (cat. 60 kg) au terminat concursul pe prima poziție, iar Nicolae Boantă s-a clasat pe locul trei la categoria 74 kg. O altă medalie de aur a fost obținută de Marius Marin (antrenori, Aurelian Marin și Gigi Ciupercă), de la CS Aurora 23 August, care nu a avut nicio problemă în a-și învinge toți adversarii întâlniți pe traseu. 


De la CS Mangalia, George Pîrvu (cat. 55 kg; antrenor, Marian Oancea) și Ana Maria Bunduc (cat. 51 kg; antrenor, Dorian Trucmel) au obținut bronzul. Medalia cucerită de Ana Maria Bunduc este cu atât mai valoroasă, în condițiile în care a fost obținută după un an de pauză, provocată de o accidentare gravă suferită de tânăra sportivă. 


Tot pe ultima treaptă a podiumului a urcat și Gabriela Carazeanu (cat. 63 kg), de la CSS Medgidia, pregătită de Daniel Toader.


"La Cupa României, au fost prezenți cei mai buni sportivi din țară, probabil impulsionați și de noile fonduri de premiere puse la dispoziție de minister. Noi suntem mulțumiți de performanțele copiilor noștri. Am mers cu trei sportivi și am reușit să obținem medalii cu fiecare. M-a bucurat foarte mult maniera în care au luptat Florin Ghiorghe și Cristina Pin-tilie, fără să lase vreo șansă adversarilor. De asemenea, e de lăudat performanța Ana Mariei Bunduc, de la CS Mangalia, care a revenit după o accidentare gravă. Ea merită toate aprecierile noastre. Vreau să mulțumesc încă o dată celor care ne susțin eforturile, președintelui AJL, Gigi Pambuca, vice-președintelui AJL, Azis Ecuan, dar și fostului sportiv Marius Ichim, oameni care ne asigură, prin mari eforturi, necesarul de a face perfor-manță", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ioan Giuglea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5512 secunde