George Buricea, antrenor secund al HC Dobrogea Sud:

"Lumea trebuie să înțeleagă că am luat-o de la zero!"

220

Articole de la același autor

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța se află în fața unui meci cu grad maxim de dificultate: cel cu Dinamo, programat duminică, de la ora 15.30, la București, în cadrul celei de-a treia etape a Ligii Naționale. 


Cu două înfrângeri la activ în campionat, dar și cu o calificare în turul secund al Cupei EHF, HC Dobrogea Sud își reglează tirul și speră să facă un joc bun în fața celui mai puternic adversar din principala competiție internă: Dinamo București, mare favorită, și în acest sezon, la cucerirea titlului național. 
Victoria din Europa, cu Antalyaspor, a rămas în urmă, dar efectele sale pozitive pentru moralul echipei trebuie fructificate, mai ales că nu a fost o victorie oarecare, ci una reper pentru HC Dobrogea Sud, tânăra grupare constănțeană ajungând la 10 victorii în cupele europene, în numai 16 meciuri jucate. 
"Sperăm să mergem așa în continuare. Să ajungem la 20, 30 de victorii și așa mai departe, pentru că, tot timpul, Constanța a făcut o figură frumoasă în Europa și este păcat să nu continuăm la fel. În sfârșit, după un început de campionat prost, a venit victoria mult așteptată. Sper ca meciul ăsta să-i descătușeze pe băieți și să mergem pe aceeași linie. 
Lumea trebuie să înțeleagă că am luat-o de la zero, efectiv încercăm să facem iar o echipă. Dacă vor înțelege și ne vor ajuta, cu atât mai bine, dacă vor pune presiune, nu știu dacă vom reuși să facem repede o echipă puternică. Dar eu am speranțe că va fi tot mai bine. Pentru asta ne întâlnim zilnic la sală, să facem o echipă și să avem un joc bun", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, antrenorul secund al HCDS, George Buricea. 
După duelul cu Dinamo, pentru HC Dobrogea Sud vor urma trei partide cu adversari accesibili: CSM Făgăraș (acasă, pe 22 septembrie), CSM Focșani (în deplasare, pe 28 septembrie) și CSM Vaslui (acasă, pe 2 octombrie). 
În data de 5 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanța, HCDS va întâlni pe Csurgoi KK (Ungaria), în prima manșă a turului II al Cupei EHF. 


XXX 
CS Dinamo București a terminat la egalitate cu echipa elvețiană Kadetten Schaffhausen, 28-28 (15-14), joi seara, în deplasare, la debutul său în Grupa D a noului sezon al Ligii Campionilor. 
Campioana României a obținut remiza evoluând ultimele secunde cu un om mai puțin, după descalificarea tunisianului Kamel Alouini. 
Dinamo va juca următorul meci la București, contra echipei IFK Kristianstad, pe 18 septembrie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.533 secunde