Selecţionerul naţionalei feminine de handbal pe plajă, Adrian Georgescu:
„La Campionatul European, sperăm la un loc cât mai sus în clasament”
179
Articole de la același autor
LIVE TEXT. Eveniment sportiv important pentru fotbalul din Constanța! FC VIITORUL FUZIONEAZĂ CU FC FARUL
21 Iunie 2021
Rugby / Etapa a doua a Superligii. Steaua descinde la Constanţa
29 Aprilie 2021
Loturile naţionale de handbal pe plajă (senioare, seniori, junioare şi juniori) ale României au efectuat un stagiu de pregătire şi de selecţie pe litoral, mai exact în staţiunea Venus.
Sub comanda antrenorilor constănţeni Adrian Georgescu şi Ionuţ Deli-Iorga, senioarele au tras tare, pentru a se fortifica în vederea participării la Campionatul European de beach-handball, programat la Varna (Bulgaria), în perioada 12-19 iulie.
În cadrul cantonamentului de la Venus, seniorii şi senioarele au susţinut şi câte trei meciuri amicale în compania reprezentativelor similare ale Bulgariei.
În cadrul cantonamentului de la Venus, seniorii şi senioarele au susţinut şi câte trei meciuri amicale în compania reprezentativelor similare ale Bulgariei.
Tricolorele au contabilizat două înfrângeri la acelaşi scor, 1-2, şi o victorie, 2-0, în timp ce seniorii pregătiţi de Aihan Omer s-au impus în toate cele trei partide (2-0, 2-0, 2-1).
„După un an în care, din cauza pandemiei, am întrerupt activitatea de pe plajă, ne-am mobilizat să recuperăm.
Din păcate, la echipa naţională feminină de beach-handball nu avem multe jucătoare care să mai fi practicat handbalul pe plajă. Meciurile amicale cu reprezentativa Bulgariei au fost teste utile.
Din păcate, la echipa naţională feminină de beach-handball nu avem multe jucătoare care să mai fi practicat handbalul pe plajă. Meciurile amicale cu reprezentativa Bulgariei au fost teste utile.
Luăm totul pas cu pas şi ne pregătim pentru Campionatul European. Sperăm la un loc cât mai sus în clasament. La momentul actual, fiecare loc avansat de la coada clasamentului este un progres pentru noi”, a declarat, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal, antrenorul Adrian Georgescu.
XXX
XXX
Naţionalele de juniori şi de junioare vor participa la Campionatul European de beach-handball de la Varna, în perioada 7-11 iulie, iar cele de seniori şi de senioare vor merge la aceeaşi competiție în perioada 12-19 iulie.
„Este o perioadă dificilă după un an 2020 fără niciun fel de activitate la nivel de beach-handball. Cu toate greutățile întâmpinate la convocarea sportivilor, am reuşit să conturăm cele patru loturi, respectiv juniori/junioare şi seniori/senioare. În acest moment, este dificil să setăm obiectivele, nu ne putem pronunţa fără să avem un mijloc de comparaţie”, a declarat Nicoleta Ivan, antrenor federal beach-handball.
XXX
XXX
Federaţia Română de Handbal a anunţat că ediţia de anul acesta a consfătuirii arbitrilor şi observatorilor se va desfăşura la Buzău (Hotel Pietroasa), în perioada 20-22 august.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 14 Iunie 2021
Marţi, 08 Iunie 2021
Duminică, 30 Mai 2021
Duminică, 11 Aprilie 2021
Joi, 08 Aprilie 2021
Miercuri, 07 Aprilie 2021
Marţi, 09 Martie 2021
Luni, 28 Decembrie 2020
Joi, 17 Decembrie 2020
Marţi, 08 Iunie 2021