Kaiaciștii și canoiștii de la CS Farul au revenit la antrenamente

Miercuri, 12 August 2020
86
Componenții secției de kaiac-canoe din cadrul CS Farul Constanța se antrenează în condiții normale, pe lacul Siutghiol, acolo unde se află și baza de pregătire.

Supravegheați atent de antrenorul Gabriel Aftenie, aceștia trag tare la antrenamente pentru a demonstra că merită să fie cei mai buni și pentru a fi cât mai în formă la următoarele competiții la care vor participa.

După o lungă pauză în care au stat departe de apă, elevii lui Gabriel Aftenie au resimțit din plin oboseala, însă nu s-au oprit până la finalul ședinței de pregătire.

Aceștia nu se gândesc decât la treptele podiumurilor pe care le-ar putea cuceri, însă pentru acest lucru este nevoie de multă muncă și dăruire.

"Abia așteptam să reluăm activitatea. Respectăm toate măsurile de siguranță și sperăm că ne vom intra repede în ritm. Copiii au foame de medalii și acest lucru se vede și din atitudinea lor pe care o au la antrenamente", a declarat Gabriel Aftenie. 



Pagina a fost generata in 0.1513 secunde