Juniorii Academiei HCDS, victorii în serie

848

Articole de la același autor

HC Dobrogea Sud trece printr-o perioadă favorabilă nu numai la nivel de seniori, unde prima echipă s-a calificat în play-off-ul Cupei EHF, ci și la juniori, unde gruparea constănțeană contabilizează victorii pe linie.

Echipa de juniori I, antrenată de Yuksel Osman, s-a impus la scor, 40-25 pe teren propriu, în derby-ul local cu CS Năvodari. Anterior, puștii de la HCDS obținuseră un succes clar și în deplasare, 34-29 cu LPS Brăila. Astfel, Dobrogea Sud este lidera seriei B, cu cinci victorii la rând.

Și juniorii II, antrenați tot de Yuksel Osman, au legat victoriile în ultimele două etape: 47-24 la Cernavodă, după 42-13 cu LPS Brăila.

Nici juniorii III nu au fost mai prejos. Copiii antrenați de Enis Murtaza au trecut cu 43-26 de LPS Brăila, apoi au făcut instrucție cu adversarii: 45-8, în deplasare, cu CSS Galați.

"Se vede un progres față de sezonul trecut. Am luat foarte în serios juniorii, pentru că ei reprezintă viitorul handbalului constănțean. Rezultatele apar, de obicei, în 6-7 ani. Faptul că avem deja succese pe linie la toate categoriile dovedește că se muncește bine la academie", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, coordonatorul Academiei de copii și juniori HC Dobrogea Sud, Aihan Omer. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6507 secunde