Jucătorii de tenis de masă de la CS Farul şi LPS, la Naţionalele de la Izvorani

Miercuri, 09 Septembrie 2020, 17:29
209
Tenisul de masă din Constanţa are viitor. În perioada 4-6 septembrie, la Izvorani, a avut loc Campionatul Naţional de seniori pe echipe Divizia A masculin, la care au luat parte şi juniorii de la CS Farul, dar şi cei de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”.

CS Farul care a fost reprezentată de Mihai Caminschi, Rareş Constantinescu şi Iulian Vasiluţă, ocupând la finalul concursului locul 5, o poziţie mai mult decât onorabilă, având în vedere că micuţii tenismeni au întâlnit adversari valoroşi.



De partea cealaltă, LPS „Nicolae Rotaru” a reuşit performanţa de a nu retrograda, astfel că va juca şi în sezonul viitor în Divizia A. Pentru LPS „Nicolae Rotaru”, au fost prezenţi la masa de joc Daniel Manu, Adrian Dumitrescu şi Radu Perhaiţă. Toţi trei au făcut o figură frumoasă şi au reuşit să menţină echipa în prima divizie.

Antrenoarea ambelor loturi a fost Timea Urszuly, cea care i-a supravegheat atent pe sportivi pe tot parcursul şederii la Izvorani.



XXX

În perioada 7-9 septembrie, tot la Izvorani, a avut loc şi Campionatul Naţional pe echipe pentru seniori, Divizia A şi Divizia B feminin.

LPS „Nicolae Rotaru” s-a clasat pe locul I şi a promovat în superligă. Pentru formaţia constănţeană, au evoluat Bianca Mei-Roşu, Andreea Teglas şi Lorena Dumitru.

CS Farul a fost reprezentată de Timea Urszuly, Denisa Dragomir, Alessia Băncianu şi Adelina Caracostea. Echipa a terminat pe locul 7 şi a retrogradat în Divizia B.



LPS „Nicolae Rotaru” a mai avut o echipă care a participat în Divizia B şi a încheiat competiţia pe locul 6. Cele trei fete care au stat la masa de joc au fost Ioana Băiaşu, Amalia Drăgulin şi Briana Răducanu.

Fetele au fost atent supravegheate de antrenoarele Timea Urszuly şi Ana Maria Sebe. 



Pagina a fost generata in 0.2598 secunde