Iris Zbrancă, de la LPS Constanţa, vicecampioană naţională la tenis juniori U16

332
Iris Zbrancă, de la LPS Constanţa, vicecampioană naţională la tenis juniori U16 - 1-1642507552.jpg

Articole de la același autor

Centrul Naţional de Tenis al Federaţiei Române de Tenis, din Bucureşti, a găzduit, timp de o săptămână, pe terenurile de hard, ediţia 2022 a Campionatelor Naţionale Individuale de iarnă U16.

La secţiunea simplu feminin, desemnată cap de serie nr. 8, constănţeanca Iris Zbrancă, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, a disputat marea finală, în compania celei de-a treia favorite, Elena Ruxandra Bertea, de la CS Dinamo Bucureşti. Deşi a avut un început foarte bun de meci, adjudecându-şi primul set, 7-5, constănţeanca nu a mai reuşit să menţină ritmul, i-a permis adversarei să revină în joc şi să câştige următoarele două seturi cu acelaşi scor, 6-3. Aşadar, Elena Bertea este noua campioană a României, sportiva de pe litoral rămânând cu medalia de argint.

În finala mică, pentru locul trei, s-a impus o altă jucătoare de la CS Dinamo Bucureşti, Anamaria Federica Oana (cap de serie nr. 1), scor 6-2, 6-4, cu Sofia Maria Bărbulescu, de la AS Club Politehnica Bucureşti.

Finala masculină de simplu s-a disputat între doi jucători care nu pierduseră niciun set până în acest ultim act, Gabriel Gheţu, de la CS Dinamo Bucureşti, cap de serie nr. 2, şi Teodor Călin Ştirbu, de la ATC Elite Târgu Jiu, cap de serie nr. 5. Şi această finală s-a încheiat tot în două seturi, campion naţional devenind Teodor Ştirbu, care s-a impus cu 6-2, 6-4.

Finala mică nu a mai avut loc, locul trei revenindu-i lui Alin Butnaru, de la TC Victor Hănescu, care a profitat de abandonul lui Constantin Radu, de la TC Stănică Craiova.

Campion la simplu, Teodor Ştirbu şi-a adjudecat titlul şi la dublu, probă în care a făcut pereche cu un jucător de la CS Dinamo Bucureşti, David Cristian Carteputredă. Cei doi, capi de serie nr. 3, au trecut cu 6-3, 6-3, de favoriţii nr. 2, Gabriel Gheţu (CS Dinamo) şi Rareş Pieleanu (TC Victor Hănescu).

În fine, în turneul de dublu al fetelor, favoritele principale s-au impus fără să piardă vreun set. Coechipiere la CS Dinamo Bucureşti, Anamaria Federica Oana şi Elena Ruxandra Bertea s-au impus în minimum de seturi, scor 7-5, 6-1, în faţa favoritelor nr. 2, Andrada Komarov (LPS „Mircea Eliade” Bucureşti) şi Anca Ştefania Sauciuc (ACS Academia de Tenis Herăstrău).

În finala mică a probei de dublu fete, în meciul pentru medaliile de bronz, Sofia Maria Bărbulescu, de la AS Club Politehnica Bucureşti, şi Alexia Sharia Iancu, de la CSS Ploieşti, au câştigat fără mari probleme, scor 6-1, 6-3, întâlnirea cu Sara Maria Dragnea, de la Daimon Sport Club Bucureşti, şi Eva Munteanu, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa.

Foto: Federaţia Română de Tenis / frt.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7908 secunde