Irina Begu, adversara Simonei Halep în semifinalele turneului WTA de la Praga

174
Irina Begu, adversara Simonei Halep în semifinalele turneului WTA de la Praga - irinabegupraga-1597490146.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea română de tenis Irina Begu o va întâlni pe compatrioata sa Simona Halep în semifinalele turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o sâmbătă pe spaniola Sara Sorribes Tormo, cu 6-2, 4-6, 6-2, într-un meci din sferturile de finală, potrivit Agerpres.ro.


Begu a dispus de iberică după două ore și 40 de minute, iar astfel România va avea sigur cu reprezentantă în finală.


Partida dintre Begu (29 ani, 82 WTA) și Sorribes Tormo (23 ani, 84 WTA) a fost întreruptă din cauza ploii, vineri seara, la scorul de 6-2, 0-1, 15-0, după o oră și 6 minute.


În actul secund, spaniola a condus cu 2-0, dar Begu a revenit și a egalat, 2-2, dar Sorribes Tormo a făcut un nou break și și-a păstrat avantajul până la final, câștigând setul cu 6-4.


În decisiv, Sorribes Tormo a început cu break, dar Irina Begu a reușit patru ghemuri la rând (4-1) și victoria a fost aproape (6-2). Jucătoarea antrenată de Victor Crivoi a avut 5 duble greșeli, față de 4 ale adversarei, Begu a reușit mai multe lovituri direct câștigătoare, 32-14, dar a avut și mai multe erori neforțate, 43-23.


Begu și-a asigurat un cec de 8.035 dolari și 110 puncte WTA.


Simona Halep, principala favorită a turneului, a învins-o vineri pe poloneza Magdalena Frech, cu 6-2, 6-0.


Begu se calificase în sferturi după 6-7 (3), 7-5, 7-6 (7) cu elvețianca Leonie Kung, meci început joi seara și încheiat vineri.


În cealaltă semifinală de la Praga se vor înfrunta belgianca Elise Mertens, a treia favorită, și Kristyna Pliskova (Cehia).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7017 secunde