Ionuț Gheorghe vrea să se retragă după Jocurile Olimpice de la Londra

Aflat în pregătire la București, cu lotul național, boxerul constănțean Ionuț Gheorghe, de la CS Farul, medaliat cu bronz la JO de la Atena, se antrenează cu gândul la Europenele și Mondialele din acest an.

- Ionuț, ce obiective ai în 2011?
- Vreau medalii la Europenele din Turcia și la Mondialele din Azerbaidjan. CM e foarte important, pentru că primii opt obțin calificarea la Olimpiada de la Londra, din 2012. Eu am însă o țintă clară: clasarea pe podium. Așa, aș împușca doi iepuri dintr-o dată: medalie și prezența la JO.
- Tot la 69 de kilograme vei concura?
- Nu, vreau să revin la 64 kg, categoria la care am cunoscut mari succese. Să văd însă și cum mă voi simți. Cred că la 64 nu mă bate nimeni la întrecerile de anvergură, sunt doar eu cu rusul.
- În România se poate pune cineva cu tine?
- Nu, n-are nimeni nicio șansă.
- Crezi că mai poți obține o medalie la Olimpiadă?
- Acesta mi-e obiectivul, de asta mă antrenez.
- Acum ai 27 de ani, cât mai rămâi în ring?
- Cred că după Olimpiada de la anul mă voi retrage. Așa e cel mai bine, să ies din scenă în glorie, cu fruntea sus.
- Dacă nu ai fi fost boxer, ce te-ai fi făcut?
- Cred că tot sportiv aș fi fost, luptător. Luptele au fost primul meu sport, dar fratele meu Constantin m-a corupt la box. El avea echipament, mănuși, mi-a plăcut și am trecut la pugilism. În viața de zi cu zi, m-aș fi văzut mecanic auto. Îmi plac foarte mult mașinile. Ador să-mi bag mâna prin motor.
- Care este idolul tău din box?
- Floyd Mayweather.
- Cu ce pugiliști de renume te-ai întâlnit până acum?
- Cu frații Kliciko, în 2007, la un turneu organizat de ei în Ucraina, unde am ocupat locul întâi. Mari sportivi, dar modești în același timp. Mi s-au părut foarte de treabă. Ca orice sport, și boxul te educă, te învață multe.
- Ai superstiții înainte de meciuri?
- Da, urc mereu în ring înaintea adversarului. Ajungând primul, îmi închipui că ringul e casa mea, iar cel care vine intră peste mine în casă, vrea să îmi ia ceva ce e al meu. Apoi, îmi pun proteza în gură doar după ce bat mănușa cu adversarul.
- Ce faci după o victorie?
- Vorbesc la telefon cu cei dragi.
- Dar după o înfrângere, cum te comporți?
- Nu bag pe nimeni în seamă, îmi închid telefonul și încerc să mă calmez și să-mi dau seama unde am greșit.
- Care a fost cea mai rapidă victorie a ta?
- Au fost multe meciuri pe care le-am încheiat după primul sau al doilea pumn de la startul partidei, dar la marile întreceri îmi amintesc de un meci de la Mondiale, cu un boxer din Taipei, care a fost numărat după fiecare dintre primii trei pumni primiți, meciul încheindu-se prin abandon.
- Bănuiesc că victoria de la Atena, prin care ți-ai asigurat medalia olimpică de bronz, e cea mai importantă din cariera ta de până acum.
- Da, așa e.
- Dar cel mai dureros eșec?
- S-a întâmplat în 2007, la Mondiale, unde m-a bătut cubanezul. De ciudă, am ieșit afară, m-am așezat pe treptele sălii și am plâns ca un copil.