Ion Crăciun, un antrenor trecut prin viață. "Sunt afectat, nu mă mai gândesc la handbal"

829
Ion Crăciun, un antrenor trecut prin viață.

Articole de la același autor

Ion Crăciun este o figură extrem de cunoscută în lumea handbalului românesc. Antrenorul în vârstă de 64 de ani are un CV impresionant, acesta pregătind echipe importante din țara noastră, dar și naționala de tineret a României, cu care a cucerit bronzul la Campionatul Mondial din 2016, din Rusia.

Ultima echipă la care a activat Ion Crăciun este Corona Brașov, o formație cu nume din prima ligă, care traversează însă momente extrem de dificile. Din cauza unui scandal de dopaj în care au fost incluse mai multe jucătoare, unele dintre handbaliste au fost suspendate, iar echipa ar putea fi retrogradată. Decizia oficială încă nu este pronunțată, însă, dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi o lovitură violentă dată echipei de sub Tâmpa.



Ion Crăciun este afectat de ceea ce s-a întâmplat la Brașov și suferă enorm din această cauză.
"Trebuie să vă spun că sunt foarte afectat de ceea ce mi s-a întâmplat la Corona Brașov. Este ceva de neimaginat și este o situație care nu ar fi trebuit să existe. Tocmai reușisem să eliminăm echipa spaniolă Super Amara Bera Bera în Cupa EHF și să ne calificăm mai departe în competiție. Am ajuns în țară, iar apoi am plecat la un curs de Master Coach. În tot acest timp, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu vreau să intru în amănunte, dar știu că este vorba despre un tratament folosit pentru refacerea jucătoarelor. Tot ce pot să vă spun este că sunt cu psihicul la pământ. Nu îmi mai stă gândul la handbal. Făcusem o echipă frumoasă la Brașov și puteam reuși lucruri mărețe. Inițial, nu am vrut să plec de la Constanța. Am afacerile mele, deci nu o fac pentru bani. Dar am mers pentru că iubesc ceea ce fac", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ion Crăciun.

Campion cu HCM Constanța

Tehnicianul își amintește cu plăcere de perioada când a antrenat la Constanța. În anul 2010, a antrenat pentru o perioadă scurtă pe CS Tomis, apoi a mers la HCM, formație cu care a cucerit titlul de campion al României. Au urmat patru ani în care a stat pe banca echipei feminine CSU Neptun.



"Am antrenat în două rânduri echipa feminină de handbal a Constanței. O dată când eram în Liga Națională, iar altă dată când am jucat în eșalonul secund, am reușit să promovăm și să îi facem fericiți pe iubitorii handbalului. Atunci am promovat mai multe jucătoare care au devenit componente ale echipei naționale a României. Una dintre ele este Iulya Dumanska, portarul echipei naționale. La Constanța, am trăit clipe frumoase. Îmi mai aduc aminte de momentul în care am luat titlul cu HCM. A fost ceva de vis", își amintește Ion Crăciun.


Momentele frumoase din cariera unui sportiv nu se uită atât de ușor, astfel că Ion Crăciun păstrează amintirile vii în mintea sa. Fostul portar își amintește cu plăcere de fiecare moment petrecut în lunga sa activitate.
"Am foarte multe amintiri frumoase, atât din cariera de jucător, cât și din cea de antrenor. Îmi amintesc momentul când am promovat cu Hidrotehnica. Ce frumos a fost! Apoi, ca antrenor, sunt mândru că am antrenat echipe pe care le-am propulsat întotdeauna în vârf. Totuși, nu pot să uit de ultima, Corona Brașov. Puteam să intrăm în istorie, dar asta este viața", a spus Ion Crăciun.

Naționala, pe un drum bun

Naționala României este un capitol despre care Ion Crăciun discută cu foarte mult optimism. Tehnicianul este de părere că cea mai bună jucătoare a lumii, Cristina Neagu, ne poate ajuta decisiv pentru a cuceri o medalie în viitorul apropiat la Campionatul Mondial, Campionatul European sau Jocurile Olimpice.



"Avem o echipă națională foarte bună. Chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial din Japonia, nu trebuie să lăsăm jos armele. O avem pe Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii. Este adevărat că nu poți câștiga un meci cu o singură jucătoare. Trebuie să știi să o folosești pe Cristina, pentru că, dacă este folosită pe postul care trebuie și la momentul oportun, face minuni. Eu zic că avem șanse să ne calificăm la turneele viitoare și putem chiar să cucerim medalii", este de părere Crăciun.


Greu fără bani…

Atunci când vine vorba despre handbalul feminin constănțean, Crăciun este sceptic în ceea ce privește viitorul acestuia. Chiar dacă CSU Neptun se află pe primul loc în Seria B a Diviziei A, echipa de la malul mării are un drum lung de parcurs până să revină în Liga Florilor. Antrenorul crede că fără bani nu se poate întâmpla o minune la Constanța.



"Este foarte greu pentru Constanța să mai aibă o echipă de handbal feminină competitivă în prima ligă. Eu sper să se întâmple, însă este foarte greu. Mă uit la CSU Neptun, care este pe primul loc în seria în care joacă. Este o performanță, însă nu avem de unde să știm ce se va întâmpla din cauza acestei pandemii. Dacă Federația Română de Handbal va lua o decizie să se dispute baraj, va fi extrem de greu. Aproape imposibil. Gândiți-vă că nivelul din Liga Florilor este foarte ridicat. La un eventual meci de baraj, Constanța ar trebui să joace cu o echipă din Liga Națională. Dacă nu ai bani să aduci jucătoare valoroase, cum să te impui?", a concluzionat Ion Crăciun.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4603 secunde