Ilie Floroiu a devenit cetățean de onoare al municipiului Constanța

386
2

Articole de la același autor

Consilierii locali din Constanța au votat, ieri, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Constanța fostului mare atlet Ilie Floroiu, aflat în ultimele sale zile în postura de director al CS Farul Constanța.

"Aș vrea să vă mulțumesc în primul rând pentru sprijinul pe care l-ați dat CS Farul în ultimii ani. Sunt mândru că sunt cetățean al acestui oraș și sunt mândru că sunt cetățean de onoare. Miercuri, voi pune punct unei activități sportive și profesionale de 45 de ani", a declarat Ilie Floroiu.

La rândul său, primarul Decebal Făgădău a declarat că îi va propune fostului mare atlet să devină unul dintre consilierii în probleme sportive, intenționând să construiască o nouă structură - Clubul Sportiv Municipal Farul - în jurul acestuia.

"Voi susține în fața ministrului Sportului ca domnul Floroiu să continue activitatea la CS Farul. Domnul Floroiu are o experiență unică și fie va continua activitatea la CS Farul, fie va deveni consilierul meu și, împreună cu dânsul, intenționez să construiesc Clubul Sportiv Municipal Farul", a declarat Decebal Făgădău.

v v v

Ilie Floroiu s-a născut pe 29 noiembrie 1952, în satul tulcean Iulia, comuna Izvoarele, și a deservit sportul constănțean peste 35 de ani, atât ca sportiv, dar și ca un respectat conducător. De asemenea, este recordman național al probelor de 5.000 și 10.000 metri (din 1978) și a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice (Montreal 1976 și Moscova 1980). 

Comentează știrea

Ilie
28 noiembrie 2017
PRIMARUL

Ca primar sunteti slab, nu stiti sa fiti gospodar. Va ia mult pana rezolvati problemele orasului. V-am dat votul, dar la urmatoarele alegeri, ma voi orienta catre altcineva.

Coada
29 noiembrie 2017
de Topor

Eu unul nu am ales primarul ca sa organizeze "clubul sportiv municipal" din banii mei. Sa faca bine sa termine ce a declarat inainte de alegeri. Cat poate, Sa faca troture, sa puna in fucntiune semafoarele, alea cum sunt, sa puna POMACOST sa sadeasca copaci nu sa-i taie pentru lemne de foc, Sa simplifice modul in care poate functiona o firma cand nu este a primariei, sa organizeze cazarea gratis a functionrilor statului care vin de la Bucuresti in inspectii ca sa nu mai ceara bani de hotel de la restaurante si tutungerii, sa darame constructiile de pe plaje, Sa denunte contractul cu firma care inchiriaza spatiul din Portul Tomis si sa ia banii de chirie la Primarie, toate magariile lui Constantinescu si Mazare, Nu Farul. Nu HCM., nu alte gauri negre si vrajeli.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3073 secunde