HCDS pregătește returul cu HC Victor Stavropol. Vineri, plecarea în Rusia

140
HCDS pregătește returul cu HC Victor Stavropol. Vineri, plecarea în Rusia - hcds-1598982693.jpg

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud a intrat în săptămâna premergătoare partidei retur cu HC Victor Stavropol, din turul I preliminar al European Handball League.

Constănțenii se antrenează, zilnic, în Sala Sporturilor din Constanța, dar efectuează și exerciții fizice în sala de forță pentru a-și menține tonusul cât mai ridicat.

Ultimul antrenament efectuat la Constanța va avea loc, vineri, începând cu ora 10.00, iar apoi va urma plecarea către Rostov Don.

Echipa antrenată de Djordje Cirkovic se va deplasa mai întâi la Istanbul, iar apoi va merge la Rostov Don, traseu pe care l-au ales și rușii atunci când au venit la Constanța.

Sâmbătă, 5 septembrie, "delfinii" vor efectua antrenamentul oficial în sala din Rostov Don, iar duminică, va urma meciul cu HC Victor Stavropol, de la ora 17:00.

Vă reamintim că, în manșa tur, HCDS s-a impus la Constanța cu scorul de 26-18 și are prima șansă la calificarea în turul al doilea preliminar din European Handball League. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4427 secunde