HCDS este gata pentru turneul de la Sfântu Gheorghe

187
HCDS este gata pentru turneul de la Sfântu Gheorghe - hcdsmeci-1612282495.jpg

Articole recomandate

Așteptarea a luat sfârșit pentru HCDS şi suporterii echipei de la malul mării. După mai mult de o lună, campionatul revine în atenție. „Delfinii” vor juca primul meci oficial din acest an, astăzi, de la ora 13.45, în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, contra celor de la CSM Bacău.

Prima etapă din retur le rezervă dobrogenilor un adversar în formă, care a reușit un veritabil tur de forță în luna decembrie a anului trecut, când a obținut patru succese consecutive: cu CSM Focșani, Magnum Botoșani, CSM Reșița și CSM București, odată cu instalarea lui Sandu Iacob. La echipa băcăuană evoluează câțiva foști echipieri ai Constanței, Crnoglavac, Rotaru, Gal și Saldatsenka, ultimul fiind însă accidentat. În tur, în primul meci oficial din actualul sezon, disputat tot la Sfântu Gheorghe, HC Dobrogea Sud a învins-o pe CSM Bacău cu 22-19. HC Dobrogea Sud a încheiat turul pe locul 3 și abordează cu optimism partea a doua a sezonului.

„Am studiat meciurile pe care le-am jucat până acum și am făcut analiza în pauza asta. Ne-a interesat unde putem să creștem în joc. Au plecat trei jucători, dar ne bucurăm că au crescut mult tinerii și au devenit jucători de bază.” , a declarat pentru site-ul oficial al formaţiei constănţene antrenorul Djordje Cirkovic.

În primul turneu din returul Ligii Zimbrilor, se vor disputa partidele din etapele a XVI-a și a XVII-a. Echipa noastră va juca miercuri, de la 13.45, cu CSM Bacău și joi, de la 13.00, cu CS Magnum Botoșani.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2068 secunde