European Handball League

HCDS, cu gândul la victorie. "Vrem să tranșăm calificarea încă din tur"

127

Articole de la același autor

Ziua marelui meci, dintre Handbal Club Dobrogea Sud și HC Victor Stavropol, contând pentru European Handball League, a sosit. Cele două echipe se vor confrunta, sâmbătă seară, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor din Constanța.

Președintele HCDS, Ionuț Stănescu, este încrezător înaintea acestui meci și speră că echipa pe care o conduce va face o partidă mare și va tranșa calificarea încă de sâmbătă.

"Așteptăm cu mare nerăbdare acest meci oficial. După o pauză de aproape șase luni de zile, ne era dor de handbal. Suntem optimiști, suntem încrezători și așteptăm cu nerăbdare startul sezonului.

Din păcate, nu vom avea spectatori în tribune, iar acest lucru reprezintă un mare impediment pentru noi, dar eu zic că, după două luni de antrenamente, vom practica un handbal foarte bun. Este o situație specială, dar trebuie să respectăm ceea ce ne transmit autoritățile. Avem o echipă mai puternică decât anul trecut, dar este puțin cam devreme să facem astfel de afirmații. Ei formează un club nou în cupele europene. I-am urmărit, avem informații despre ei. Este o echipă din Rusia care joacă un handbal curat. Avem prima șansă, chiar dacă vom avea al doilea meci în Rusia, dar trebuie să fim foarte atenți și să tratăm această dublă cu seriozitate", a declarat președintele Stănescu.

Returul dintre HC Victor Stavropol și HCDS va avea loc pe 6 septembrie, în Rusia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7149 secunde