HC Dobrogea Sud și-a aflat adversara din primul tur al Cupei EHF!

170
HC Dobrogea Sud  și-a aflat adversara din primul tur al Cupei EHF! - 66291163128353952847614187326135-1563278804.jpg

Articole recomandate

Echipele de handbal masculin și-au aflat adversarii pentru Cupa EHF.

HC Dobrogea Sud Constanța și SCM Politehnica Timișoara au avut parte de adversare accesibile la tragerea la sorți a meciurilor din primele două tururi ale Cupei EHF la handbal masculin, desfășurată marți, la Viena. 

Vicecampioana HC Dobrogea Sud va juca în primul tur cu formația turcă CIP Travel Antalyaspor AS, primul meci fiind programat pe 31 august sau 1 septembrie în deplasare, iar manșa secundă la Constanța, pe 7 sau 8 septembrie. 

Dacă va trece de turci, HC Dobrogea va înfrunta un adversar mai valoros, echipa maghiară Csurgoi KK, clasată pe locul 5 în ediția trecută a campionatului Ungariei. Constănțenii ar fi gazde în primul meci, pe 5 sau 6 octombrie, returul fiind programat pe 12 sau 13 octombrie. 

SCM Politehnica Timișoara, câștigătoarea Cupei României, va intra direct în turul secund, în care va întâlni câștigătoarea dintre Olympiakos SFP Pireu (Grecia) și RK Borac Banja Luka (Bosnia). Primul meci se va juca pe Bega, în data de 5 sau 6 octombrie, iar manșa secundă va avea loc în deplasare, pe 12 sau 13 octombrie. 


SCM Craiova, Corona Brașov și Măgura Cisnădie, echipele românești de handbal feminin, și-au aflat și ele adversarele din Cupa EHF. Tragerea la sorți a avut loc la Viena.

SCM Craiova a beneficiat de un wild card pentru a participa în competiția pe care a câștigat-o în 2018 și va începe în primul tur al Cupei EHF. Oltencele o vor înfrunta pe Jomi Salerno, o formație din Italia. Primul meci va avea loc în Bănie, pe 7 sau pe 8 septembrie, iar returul se va juca în Peninsulă, pe 14 sau pe 15 septembrie.

Corona Brașov o va întâlni, în turul doi preliminar, pe câștigătoarea dintre Super Amara Bera Bera (Spania) și LK Zug Handball (Elveția). Echipa din România va fi gazdă în primul meci, scrie digisport.ro


Măgura Cisnădie va juca în runda a doua împotriva câștigătoarei dintre HC Galiceanka Lvov (Ucraina) și Azeriol Baku (Azerbaidjan), iar primul meci va avea loc pe teren propriu.

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este calificată direct în turul al treilea al competiției.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6322 secunde