Liga Națională de handbal masculin

HC Dobrogea Sud se apropie de podium. "Invităm suporterii la meciul cu Steaua"

202
HC Dobrogea Sud se apropie de podium.

Articole de la același autor

Veritabil parcurs de forță pentru HC Dobrogea Sud. După un debut ezitant de stagiune, echipa constănțeană și-a regăsit ritmul și a contabilizat șapte victorii în ultimele șapte meciuri, disputate atât în campionat, cât și în cupele europene. 
Cel din urmă succes al handbaliștilor constănțeni a venit joi seară, când s-au impus, cu scorul de 25-20 (9-9), în deplasare, în fața celor de la CSM Bacău, într-o partidă contând pentru etapa a 12-a a Ligii Naționale. Această a șasea victorie consecutivă obținută în campionat duce echipa constănțeană la doar trei puncte de podium, dar, atenție: urmează două meciuri tari pe final de an, ambele la Sala Sporturilor, cu Steaua București (miercurea viitoare) și cu Minaur Baia Mare (o săptămână mai târziu). 
"La Bacău, a fost o victorie frumoasă, muncită și meritată. Nu a fost ușor, dar repriza a doua ne-a aparținut și ne-am desprins de la jumătatea ei, iar victoria nu a mai stat sub semnul întrebării. Continuăm cursa spre podium. Acum avem nevoie de mobilizare maximă pentru meciul cu Steaua, de acasă. Îi așteptăm pe constănțeni să vină în număr mare să ne susțină, miercuri, la ora 18.25, la Sala Sporturilor", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu. 


În clasamentul Ligii Naționale, HC Dobrogea Sud ocupă locul 5, cu 22 de puncte. Lideră este Dinamo București (30 p), urmată, în ordine, de HC Minaur Baia Mare (25 p), Potaissa Turda (22 p) și Steaua București (22 p). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4304 secunde