Liga Națională de handbal masculin

HC Dobrogea Sud, final neinspirat în derby-ul cu Dinamo

190
HC Dobrogea Sud, final neinspirat în derby-ul cu Dinamo - handbal-1568662438.jpg

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud încă se află în căutarea primului succes în actuala stagiune a Ligii Naționale. 
Echipa de la malul mării a jucat, duminică, în deplasare, cu Dinamo București, într-un meci care a contat pentru etapa a treia a campionatului. "Câinii roșii" s-au impus cu scorul de 29-27, după ce, la pauză, tabela arăta 13-13. 


Deși au avut la dispoziție doar 12 jucători, antrenorii Zvonko Sundovski și George Buricea au asamblat o echipa competitivă, capabilă să se bată de la egal la egal cu campioana României chiar în fieful acesteia.


Constănțenii au condus în repriza secundă și se părea că vor da lovitura, dar și-au pierdut inspirația în atac pe final, iar cele aproape 8 minute fără gol aveau să-i coste. Dinamo a rezistat la 28-26, a marcat apoi decisiv prin Zulfic, pentru ca Chikovani să închidă tabela în ultimele secunde.


HC Dobrogea Sud: Iancu, Vasile, Hendawy - portari, Malinovic 8 (2x7m), Omar 8, Nikolic 3, Nistor 1,  Chikovani 6 (2), Csog 1, Simovic, Andrei, Susanu, Mocanu. 


Pentru HCDS, urmează acum partida cu CSM Făgăraș, din etapa a patra a Ligii Naționale. Meciul va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3058 secunde