Handbaliștii de la HCDS, antrenamente individuale în propriile locuințe
185
Articole de la același autor
Ion Draica, noul președinte al secției de lupte din cadrul CS Medgidia
08 Februarie 2020
Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța continuă seria de antrenamente individuale în casă. Timpul se scurge foarte greu atunci când nu există activitate și tocmai din acest motiv, sportivii de la malul mării încearcă să își ocupe zilele cu activitatea fizică cu care sunt obișnuiți.
Jucătorii antrenați de Djordje Cirkovic se provoacă între ei pe rețelele de socializare și efectuează exerciții fizice nenumărate.
Ultima provocare constă în efectuarea a 50 de flotări pe zi, iar la finalul perioadei de pauză, acestea să fie cât mai multe.
Nikolic, Mocanu, Nistor și ceilalți handbaliști ai formației constănțene transpiră din greu la antrenamentele fizice făcute în propriile case. Este adevărat că lipsesc schemele de joc cu mingea, însă cu siguranță constănțenii nu și-au pierdut din îndemânare.
HCDS Constanța ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Naționale de handbal masculin, cu 42 de puncte obținute în 23 de meciuri.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 30 Martie 2020
Marţi, 24 Martie 2020
Luni, 23 Martie 2020
Sâmbătă, 21 Martie 2020
Vineri, 20 Martie 2020
Marţi, 17 Martie 2020
Luni, 16 Martie 2020
Sâmbătă, 14 Martie 2020