Handbal / Costică Buceschi nu mai este antrenorul echipei CS Minaur

115
Handbal / Costică Buceschi nu mai este antrenorul echipei CS Minaur - 12033325132914441809107699013841-1626688297.jpg

Articole de la același autor

După trei sezoane în care s-a aflat pe banca tehnică a CS Minaur, antrenorul Costică Buceschi şi-a anunţat plecarea de la gruparea maramureşeană.

„Este un anunţ trist pentru mine, deoarece am sperat până în ultima clipă că nu voi fi nevoit să fac din nou acest pas. Am reziliat, pe cale amiabilă, contractul meu cu CS Minaur, deşi perioada scadentă era 2022, adică sezonul viitor.

În ultima perioadă, lucrurile au luat o cu totul altă direcţie decât cea normală unui club cu pretenţii de trofee în ţară şi Europa. În această primă săptămână de pregătire din noul sezon, eu sunt singurul care a mai rămas la echipă din tot staff-ul tehnic, toţi ceilalţi colaboratori fiind îndepărtaţi pe rând (preparator fizic, antrenor secund şi antrenor cu pregătirea portarilor). Cred că aceste acţiuni au avut ca scop îndepărtarea mea de la echipă, lucru reuşit pe deplin”, a precizat Costică Buceschi.

Foto: Facebook / Buceschi Costică 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4895 secunde