Haltere / Medalii pentru România, la Campionatele Europene de la Moscova

320
Halterofila română Monica Suneta Csengeri a câştigat trei medalii de aur, în limitele cat. 49 kg, la Campionatele Europene de la Moscova (Rusia), competiţie care se desfăşoară în perioada 3-11 aprilie.

Csengeri s-a impus la stilul smuls cu 86 kg, la stilul aruncat, cu 103 kg, iar la total, cu 189 kg, informează Federaţia Română de Haltere.

La rândul său, Mihaela Valentina Cambei s-a clasat pe locul patru la smuls, cu 80 kg, după ce a ratat două tentative la 84 kg. Cambei a cucerit argintul la aruncat, cu 100 kg, şi bronzul la total, cu 180 kg.

Anterior, Cosmina Pană obţinuse argintul la cat. 45 kg, stilul aruncat.

România participă la competiţie cu nouă sportivi - şapte la feminin şi doi la masculin. Obiectivul stabilit de Federaţia Română de Haltere - câştigarea a trei medalii.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Haltere 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2944 secunde