Hagi jr. și Boboc, pas important spre Euro 2019

210

Articole de la același autor

Echipa națională de fotbal-tineret a României a învins, cu scorul de 2-0, reprezentativa similară a Țării Galilor, în penultimul meci din preliminariile Campionatului European din 2019, iar printre protagoniștii acestui succes, grație căruia tricolorii mici sunt ca și calificați la turneu final, s-au aflat și doi dintre jucătorii Viitorului.

Ianis Hagi și Radu Boboc au fost titulari în 11-le conceput de selecționerul Mirel Rădoi, primul evoluând până în min. 90, iar cel de-al doilea, integralist. Pe banca de rezerve s-au aflat alți doi componenți ai Viitorului, Andrei Ciobanu și Virgil Ghiță, precum și portarul Cătălin Căbuz, împrumutat de echipa constănțeană la FC Hermannstadt.

De asemenea, selecționerul român a folosit din primul minut alți trei jucători crescuți și formați la Academia Hagi: Florinel Coman, Alexandru Cicâldău și Dragoș Nedelcu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7201 secunde