Gimnastică ritmică / Ansamblul de junioare al României, locul 12 la Campionatul European

381
Gimnastică ritmică / Ansamblul de junioare al României, locul 12 la Campionatul European - 19760288817208495381026465419282-1623393398.jpg

Articole de la același autor

Prima zi a Campionatului European de gimnastică ritmică de la Varna (Bulgaria) s-a terminat cu evoluţii bune pentru reprezentantele ţării noastre.

Ansamblul României de junioare ce și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului Național Olimpic de pregătire pentru juniori de la Arad, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, sub îndrumarea antrenoarelor Daniela Chiriac și Tatiana Novikova, a reușit în cadrul acestui Campionat European să se claseze pe locul 12 la individual compus.

Iulia Besoiu, Catrina Buniov, Carina Crainic, Dalia Marin, Ana Mezei și Claudia Mitan au reușit să evolueze constant și au obținut la această competiție cele mai bune punctaje din acest an: 48,950 p, informează Federaţia Română de Gimnastică Ritmică.

Medaliile de aur au fost cucerite de Rusia, cu 67,800 puncte, argintul a revenit Bulgariei, cu 65,450 puncte, iar bronzul a fost obţinut de Israel, cu 63,175 puncte.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică Ritmică 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2424 secunde