Gimnastică / Maria Ceplinschi a trecut cu bine de calificări la Mondialele de seniori de la Kitakyushu

129
Gimnastică / Maria Ceplinschi a trecut cu bine de calificări la Mondialele de seniori de la Kitakyushu - 24647516627704209532567524989170-1634560335.jpg
Gimnasta constănţeană Maria Ceplinschi, de la CS Farul, a trecut cu bine de calificări la Campionatele Mondiale de seniori de la Kitakyushu (Japonia). Ea a concurat, luni, 18 februarie, în cea de a 7-a subdiviziune, fiind notată cu 13.300 la sol, 13.700 la sărituri, 12.333 la paralele şi 11.066 la bârnă.

„În acest moment, Mara este pe locul 16 la individual (cu un total de 50.399 puncte) și pe 6 la sol, dar urmează să mai intre în competiție gimnaste din trei subdiviziuni, clasamentul final urmând să fie stabilit după întrecerile de mâine (n.r. - marţi, 19 februarie)”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Gimnastică.

La antrenamentul de duminică, sub privirile antrenorului Lucian Sandu, Maria Ceplinschi a început pe podium la sol și l-a încheiat la sărituri.

„M-am simțit foarte bine, aparatele sunt bune, iar sala îmi place foarte mult. Deși este o experiență nouă, nu îmi este teamă și îmi doresc să fie un Mondial cu reușite”, a declarat Maria Ceplinschi, după antrenament.

Aflat pentru a 14-a oara la Campionatele Mondiale, Marian Drăgulescu va concura în calificări în cea de-a 5-a subdiviziune.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5149 secunde