Gimnastică / La numai 16 ani, Daniela Trică şi-a anunţat retragerea din activitate

Vineri, 30 Aprilie 2021, 15:19
607
Gimnasta Daniela Trică, componentă a lotului naţional feminin al României, şi-a anunţat retragerea din activitate la doar 16 ani.

„Totul are un început şi un sfârşit. Şi ăsta este sfârşitul meu în gimnastică. A fost un drum frumos, anevoios, cu bucurii şi supărări, cu înfrângeri şi câştiguri. Tot ce am învăţat din sportul ăsta este să nu te dai niciodată bătut. Şi nu asta am făcut! Dar atât s-a putut. Pot spune că sportul acesta m-a modelat pentru viaţa ce urmează.

Le mulţumesc antrenorilor pentru înţelegerea acordată mereu şi pentru susţinerea necondiţionată, precum şi cadrelor medicale care m-au îngrijit şi au avut grijă de mine mereu, pe cât s-a putut de bine”, a transmis Daniela Trică.

Foto: Facebook / Daniela Trică / Emilia Nicolae

Pagina a fost generata in 0.3797 secunde