Gimnasta Larisa Iordache a fost operată cu succes la Viena
Articole recomandate
FOTO. Baschet feminin / CSM CSU Constanţa a câştigat în premieră titlul de campioană naţională!
24 Aprilie 2024
DOLIU ÎN PRESĂ! A murit unul dintre cei mai buni fotoreporteri
22 Aprilie 2024
Vești bune din sport. Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Mondialele de juniori
20 Aprilie 2024
RETRAGERE DIN TENIS! Sportiva este câştigătoare a două titluri de Mare Şlem! "A sosit momentul să-mi iau rămas bun"
20 Aprilie 2024
Unul dintre cei mai mari hocheiști români a încetat din viață
10 Aprilie 2024
Gimnasta Larisa Iordache a fost operată, vineri, la Viena, după ce și-a fracturat un deget de la mâna stângă la un antrenament desfășurat săptămâna aceasta, scrie Agerpres.
''În ultimele zile am avut parte de unele dintre cele mai grele clipe din cariera mea. Așa cum probabil ați aflat, marți după-amiaza, în timpul unui antrenament la bârnă, mi-am fracturat unul din degetele de la mâna stânga. Diagnosticul a fost clar: fractura de metacarp 4. Am fost absolut bulversată și șocată. Eram pregătită să încep concursurile de anul acesta, iar accidentarea s-a produs la un element simplu'', a scris Iordache pe contul său de Facebook.
''Joi seara am plecat către Viena pentru intervenția chirurgicală necesară. În această dimineață am fost operată. Intervenția s-a desfășurat cu succes și în curând voi începe perioada de recuperare. Medicii mi-au impus o pauză de aproximativ șase săptămâni, ceea ce face imposibilă participarea mea la concursul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio'', a precizat Larisa.
Totuși, cea mai valoroasă gimnastă română a momentului are încredere în colegele ei că vor reuși calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, chiar și condițiile absenței sale de la turneul preolimpic de luna viitoare (16-18 aprilie).
''Voi susține echipa și cred în continuare că vom reuși să ajungem la Olimpiada din vară! Nu în ultimul rând aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare pe care mi le-ați trimis zilele acestea! În astfel de momente sprijinul fanilor este esențial și sunt recunoscătoare fiecărui gând bun pe care l-am primit! Va mulțumesc mult!'', a scris Larisa Iordache în încheierea mesajului său din rețeaua de socializare.
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, joi, pentru AGERPRES că accidentarea Larisei Iordache intervine în cel mai nepotrivit moment, chiar înaintea turneului de recalificare la JO 2016 din Brazilia, dar chiar și în cel mai nefavorabil scenariu, România va avea o gimnastă la turneul olimpic.
''Medaliații de la individual compus de la Mondiale nu au beneficiat de calificarea directă la JO, ci numai medaliații pe aparate. Cert este însă că recalificările de la Rio dau tuturor echipelor care nu se califică, dar care participă la bătălia pentru calificarea cu echipa, dreptul calificării unui sportiv, la alegerea federației naționale. Practic, Larisa nu va putea participa la această recalificare, dar asta nu înseamnă că nu poate să meargă la Olimpiadă. Și în cea mai proastă variantă, vom avea un sportiv în probele individuale'', a precizat președintele FRG.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 05 Noiembrie 2015
Sâmbătă, 17 Octombrie 2015
Duminică, 11 Octombrie 2015
Luni, 28 Septembrie 2015
Vineri, 19 Decembrie 2014
Sâmbătă, 06 Decembrie 2014
Joi, 04 Decembrie 2014
Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014
Joi, 30 Octombrie 2014
Luni, 13 Octombrie 2014