Fotbal / Islanda - România, în preliminariile CM 2022. Rădoi: „Ar fi o victorie de moral”

Joi, 02 Septembrie 2021, 12:38
637
Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Mirel Rădoi, îşi doreşte revanşa în faţa Islandei, care ne-a învins, anul trecut, în semifinalele barajului de calificare la EURO 2020.

„Va fi un meci greu, pentru că se vor întâlni două echipe cu jucători foarte dinamici de la mijloc în sus. Vor fi multe ocazii de poartă pentru ambele echipe şi cred că învingătoarea va fi cea cu organizare defensivă mai bună.

În momentul în care a fost tragerea la sorţi, eu chiar mi-am dorit să jucăm cu Islanda. Este o revanşă şi aşa va fi cu siguranţă, vreau să mergem la Mondial.

Ar fi o victorie de moral în primul rând. Jucătorii care vor intra pe teren vor trebui să arate ceva mai mult decât am făcut-o acum un an în primele 30 de minute ale meciului cu Islanda.

Pentru noi important va fi cum vom gestiona meciul după minutul 60, pentru că de acolo încep să apară problemele. Va trebui ca jucătorii care voi intra la de la început, dar şi cei care voi intra pe parcurs, să menţină acelaşi ritm. Pentru că noi am avut această problemă, nu am putut să ducem acelaşi ritm din minutul 1 până în minutul 90”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Reykjavik, selecţionerul Mirel Rădoi.

Naţionala României întâlneşte, joi, 2 septembrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Laugardalsvollur” din Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă din preliminariile CM 2022.

Prima reprezentativă va mai disputa, în perioada următoare, în aceste preliminarii, alte două meciuri: pe 5 septembrie, cu Liechtenstein (Arena Naţională - Bucureşti, ora 21:45) şi pe 8 septembrie, cu Macedonia de Nord (Tose Proeski Arena - Skopje, ora 21:45).

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Pagina a fost generata in 0.4818 secunde