Fotbal, EURO 2020 / Anglia merge în finală grație unui penalty controversat

606
Fotbal, EURO 2020 / Anglia merge în finală grație unui penalty controversat - untitled-1625727916.jpg
Naţionala de fotbal a Angliei s-a calificat în finala EURO 2020, după ce a trecut, pe stadionul „Wembley” din Londra, în semifinale, de reprezentativa Danemarcei, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, la capătul unei partide în care diferenţa a făcut-o un penalty controversat.

Danezii au deschis scorul în minutul 30, când Mikkel Damsgaard a transformat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 22 metri, aceasta fiind singura reuşită prin acest procedeu de la turneul final. Anglia a egalat nouă minute mai târziu, când căpitanul Simon Kjaer, presat de Sterling, şi-a introdus mingea în propria poartă.

Au urmat ocazii de gol la ambele porţi, dar nu s-a mai înscris până la finele celor 90 de minute. S-a intrat în prelungiri, iar pe finalul primei reprize suplimentare (min. 104), arbitrul a acordat uşor penalty la cădere lui Sterling. Portarul Schmeichel a apărat şutul lui Harry Kane, însă atacantul britanic a urmărit faza şi a reluat în plasă balonul.

Finala EURO 2020 se va juca, duminică, 11 iulie, de la ora 22:00, pe stadionul „Wembley”, între Anglia şi Italia.

Foto: news.com.au / Alex Morton - UEFA / UEFA via Getty Images 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3909 secunde