Fotbal, echipa naţională / Rădoi: „Nu stau pe acest scaun doar pentru a mă numi selecţioner”

Joi, 15 Octombrie 2020
78


Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, aseară, în conferinţa de presă de după partida cu Austria, că nu ţine de scaun şi că, dacă echipa nu va progresa, ar fi bine să vină altcineva în locul său, care „să satisfacă plăcerile” celor care i-au cerut demisia. 


„Deocamdată nu m-am gândit la demisie. Aşteptăm şi celelalte două partide şi în noiembrie putem să ne punem la masă, să discutăm, să vedem care sunt gândurile conducerii federaţiei. Vedem şi care sunt gândurile mele, dacă există vreun progres, dacă putem continua sau nu, pentru că nu vreau să stau pe acest scaun doar pentru a mă numi selecţionerul României. 
Dacă voi considera că nu există progres, atunci ar fi bine să vină altcineva care poate să vă satisfacă plăcerile. 
Atunci când am semnat, multă lume spunea de ce nu am semnat un contract pe patru ani. Acum, după trei meciuri, mi se cerea demisia. E clar că în momentul de faţă nu cred că eu sunt cel care e incoerent”, a declarat selecţionerul Mirel Rădoi. 


Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Austriei, scor 0-1 (0-0), într-o partidă disputată, aseară, la Ploieşti, contând pentru Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor. 
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat, în min. 75, de Alessandro Schoepf. 






Pagina a fost generata in 0.2952 secunde