Fotbal / Cosmin Contra, prezentat oficial ca antrenor al echipei Alcorcon

134
Fotbal / Cosmin Contra, prezentat oficial ca antrenor al echipei Alcorcon - contra-1466692319.jpg

Articole recomandate

Cosmin Contra, fostul fotbalist al naționalei României, a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei spaniole de divizie secundă AS Alcorcon, cu care a semnat un contract pe un an, informează presa din Spania, citată de Agerpres.ro.



"Vin la un club care face lucrurile foarte bine, care încearcă să facă un pas înainte pentru a ajunge în elită", a spus Cosmin Contra, care și-a fixat ca obiectiv realizarea a 50 de puncte în sezonul 2016-2017.

Alcorcon, echipă de la periferia Madridului, a încheiat sezonul trecut pe locul 7, fiind foarte aproape să dispute un baraj pentru promovare.

Cosmin Contra, 40 de ani, a jucat în Spania la Alaves, Atletico Madrid și Getafe și le-a antrenat pe Fuenlabrada și Getafe. Pe ultima el a pregătit-o, în Primera Division, între martie 2014 și ianuarie 2015, când a semnat cu echipa chineză Guangzhou R&F. În România, fostul fundaș dreapta le-a antrenat pe Poli Timișoara și Petrolul Ploiești.

Din lotul lui Alcorcon face parte și fundașul român Răzvan Ochiroșii, care a evoluat la Steaua București și Oțelul Galați, dar și la alte echipe din Spania, Fuenlabrada și Guijuelo.

Clubul Alcorcon este deținut de omul de afaceri belgian Roland Duchatelet, care în țara sa a fost președintele lui Standard Liege, unde l-a avut printre antrenori pe Mircea Rednic. Duchatelet deține mai multe cluburi din Europa: Sint-Truiden (Belgia), Charlton Athletic (Anglia), Carl Zeiss Jena (Germania), Ujpest (Ungaria).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6612 secunde