Fotbal / Arbitrii români Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, delegați în Cipru, respectiv Arabia Saudită

312
Fotbal / Arbitrii români Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, delegați în Cipru, respectiv Arabia Saudită - fotbalarbitri405-1620139303.jpg

Articole de la același autor

Pentru o mai bună pregătire pentru EURO 2020 a celor două brigăzi din România, conduse de Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, Comisia Centrală a Arbitrilor a intrat în contact cu mai multe federații unde este deja implementat sistemul VAR, astfel încât arbitrii români să fie delegați la meciuri importante din campionatele respective.

Astfel, marți, 4 mai, Ovidiu Hațegan și colegii săi asistenți Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe vor arbitra partida AEK Larnaca - Omonia Nicosia, în prima ligă cipriotă. Oaspeții sunt lideri, având trei puncte peste Apollon, echipa de pe locul secund și adversarul din următoarea etapă, ultima, informează Federaţia Română de Fotbal.

De asemenea, vineri, 7 mai, Istvan Kovacs va conduce la centru partida Al-Shabab - Al-Hilal, în Arabia Saudită. Acesta va fi ajutat de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Meciul va pune față în față primele două formații clasate. Cu 5 etape înainte de final, cele două formații se află la egalitate de puncte, 48.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6286 secunde