Federația Română de Yachting a rămas fără președinte

190
Federația Română de Yachting a rămas fără președinte - federatia-1525450948.jpg

Articole de la același autor

Federația Română de Yachting (FRY) a rămas fără președinte, după ce Ionuț Pițirigă (41 de ani) și-a anunțat demisia din funcția pe care o ocupa din 25 februarie 2016, ales fiind în cadrul Adunării Generale Ordinare. Acesta a fost reconfirmat în funcție pe data de 13 mai 2017, cu unanimitate de voturi de către delegații cluburilor afiliate FRY.

În scrisoarea trimisă prin email, Ionuț Pițirigă a declarat că la bazele acestei decizii "stau problemele de natură personală ce nu pot fi făcute publice".

În urma acestei decizii, Consiliul Federal se va întruni de urgență în vederea desemnării unui nou președinte, în conformitate cu alineatul (4) al articolului 43 din actul adițional al statului FRY, termenul limită fiind 21 mai. Până la această dată, Consiliul Federal trebuie să se întrunească și să aleagă un președinte interimar, care să se ocupe de destinele FRY până la Adunarea Generală Ordinară de anul viitor, când va fi votat un nou președinte.

Membrii federali îl vor alege ca președinte interimar pe unul dintre cei doi vicepreședinți actuali ai FRY, Cătălin Ionuț Luchian și constănțeanul Alexandru Octavian Micu, lector univ. dr. al Universității Maritime. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.513 secunde