Liga I la fotbal, etapa a zecea

FCV Farul are mare nevoie de trei puncte în meciul cu CS Mioveni

197
FCV Farul are mare nevoie de trei puncte în meciul cu CS Mioveni - fcvfarul-1632490648.jpg

Articole de la același autor

Duminică, 26 septembrie, de la ora 15.30, FCV Farul Constanţa va juca, pe teren propriu, contra celor de la CS Mioveni. Partida, contând pentru etapa a zecea a Ligii I la fotbal, se va desfăşura pe stadionul „Central” din cadrul Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.

„Marinarii” vin după două înfrângeri consecutive, 0-2 cu Chindia Târgovişte, în deplasare, în campionat, şi 0-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, acasă, în 16-imile Cupei României, şi îşi doresc să pună rapid punct acestei mici serii de evoluţii mai puţin reuşite.

De altfel, victoria cu Mioveni este obligatorie pentru formaţia manageriată de Gheorghe Hagi. Farul ocupă locul cinci în clasament, cu 15 puncte, iar un nedorit eşec ar scoate-o din zona de play-off. Constănţenii pornesc, totuşi, cu prima şansă în faţa unui adversar modest, o nou promovată ce are ca obiectiv menţinerea în primul eşalon.

În privinţa regulilor sanitare, persoanele vaccinate îşi vor putea procura brăţările de acces de la stadion în ziua jocului de la voluntarii clubului constănţean. Pentru persoanele nevaccinate, la stadion va exista un punct de testare rapidă, iar preţul unui test este de 30 de lei pentru abonaţi şi 40 de lei pentru ceilalţi suporteri.

Purtarea măştii de protecție pe toată durata evenimentului este obligatorie.

Foto: farulconstanta.com

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4737 secunde