FC Viitorul a avut parte de o seară neagră, duminică, la Pitești, acolo unde a întâlnit-o pe FCSB, în etapa a 8-a din Liga 1. Echipa lui Gheorghe Hagi a avut ocazia să profite de forma extrem de slabă prin care trece vicecampioana României, însă nu a făcut-o.
Gazdele au deschis scorul în minutul 38, prin Adi Popa, după o pasă bună a lui Florinel Coman și o gafă de începător a fundașului Bogdan Țîru.
Cu un minut înainte de pauză, Viitorul a egalat prin fostul fotbalist al roș-albaștrilor, Gabi Iancu.
Antrenorul Bogdan Argeș Vintilă a mutat inspirat la pauză și l-a trimis în teren pe Harlem Gnohere. "Bizonul" a dus scorul la 2-1 cu o lovitură de cap, după ce același Țîru a greșit ca în curtea școlii. Gnohere a fost la un pas să mărească avantajul pentru FCSB, însă a șutat în bară dintr-o poziție ideală.
S-a terminat 2-1 pentru FCSB, care, în urma acestei victorii, părăsește ultima poziție a clasamentului și urcă până pe locul 10. De partea cealaltă, FC Viitorul este pe locul 4, cu 15 puncte.