FC Viitorul, debut cu dreptul în Liga Campionilor. Ganea, gol de senzație

170
FC Viitorul, debut cu dreptul în Liga Campionilor. Ganea, gol de senzație - fcviitorul-1501169075.jpg

Articole de la același autor

Campioana României, FC Viitorul, a învins formația cipriotă Apoel Nicosia, cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seară, pe stadionul "Central" al Academiei Hagi de la Ovidiu, în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

La debutul în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, formația pregătită de Gheorghe Hagi s-a impus grație golului marcat de fundașul Cristian Ganea, în minutul 75, care a executat perfect o lovitură liberă, de la 30 de metri.

"Suntem fericiți că am câștigat. Învățăm cu fiecare experiență pe care o avem. Am avut consistență, ne-am creat ocazii multe, iar scorul putea fi mai mare. Apoel este o echipă experimentată, are jucători care au evoluat în campionate puternice, prin Anglia sau Germania. Dar noi ne-am impus stilul, am jucat ofensiv și ne-a mers bine", a declarat Gheorghe Hagi, la sfârșitul partidei de la Ovidiu.

Manșa retur va avea loc pe 2 august, în Cipru. Din păcate, atacantul Viitorului, George Țucudean, eliminat în minutele de prelungire ale jocului de la Ovidiu, va rata partida decisivă de la Nicosia.

Dar, până atunci, constănțenii vor primi vizita celor de la Dinamo București, duminică, 30 iulie, într-o partidă contând în runda a treia a Ligii l.

v v v

Gheorghe Hagi a anunțat, ieri, că nu se va mai baza pe jucătorii Vlad Morar și Florin Purece, două piese importante în sezonul trecut, declarând că cei doi sunt transferabili.

Atacantul Vlad Morar (23 de ani) este cotat de site-ul transfermarkt.de la 500.000 euro, iar sezonul trecut a strâns 15 prezențe în toate competițiile pentru Viitorul, reușind să marcheze șase goluri. Mai surprinzătoare este despărțirea de mijlocașul Florin Purece (25 de ani), cotat la 1 milion de euro, cel care a dus greu sezonul trecut, bifând 35 de jocuri și trei goluri în toate competițiile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6589 secunde