FC Viitorul Constanța caută gustul victoriei, împotriva celor de la FC Voluntari

227
FC Viitorul Constanța caută gustul victoriei, împotriva celor de la FC Voluntari - fcviitorul-1502120041.jpg

Articole de la același autor

FC Viitorul Constanța întâlnește, astăzi, de la ora 18.45, pe stadionul "Central" din Ovidiu, pe FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a Ligii l de fotbal. Meciul va fi transmis, în direct, pe Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look TV)

După un început foarte ezitant de sezon, cu două victorii și cinci înfrângeri (golaveraj 4-9) în toate competițiile, formația pregătită de Gheorghe Hagi are nevoie ca de aer de cele trei puncte, într-o reeditare a Supercupei României, din luna august, atunci când ilfovenii s-au impus cu 1-0 (Costin Lazăr, min. 12). Chiar dacă vorbim de startul unui sezon, gluma se îngroașă serios pentru campioana României dacă nu strânge rândurile rapid și își găsește ritmul de anul trecut. Ratarea calificării în play-off-ul Ligii Campionilor, în fața celor de la Apoel Nicosia, trebuie uitată rapid, mai ales că îi așteaptă un alt duel, de data aceasta pentru accederea în grupele UEFA Europa League, împotriva campioanei Austriei, Salzburg (17 august, la Ovidiu, și 24 august, la Sazburg).

"Cu siguranță ne-a durut că nu ne-am putut califica în play-off-ul Ligii Campionilor. În prima parte, am avut ocazia să tranșăm disputa, apoi am cedat fizic și psihic și nu am putut reveni. Acum tot ce contează este să facem două partide foarte bune în campionat, cu FC Voluntari și Poli Timișoara (în deplasare, 11 august), fiindcă situația nu este tocmai roz. De asemenea, trebuie să ne redobândim încrederea înaintea duelului cu Salzburg", a declarat căpitanul Viitorului, Romario Benzar.

Biletele de acces la această partidă pot fi achiziționate după cum urmează: tribuna l - 30 lei, tribuna ll - 20 lei și peluzele l și ll - 10 lei.

Atacul, marea problemă a Viitorului

În ultima perioadă, au apărut tot mai multe voci care au afirmat că principala cauză pentru care Viitorul nu reușește să se regăsească este lipsa eficacității în fața porții, fapt confirmat și de antrenorul secund, Cătălin Anghel. În acest moment, Gheorghe Hagi are în lot un singur atacant veritabil de careu, capabil să ducă luptele pe toate cele trei fronturi (cupă, campionat, Europa) - George Țucudean. În această vară, Hagi a ales să se despartă de atacantul Vlad Morar, trimis împrumut la Panetolikos (prima ligă Grecia), decizia fiind una surprinzătoare, privită din exteriorul echipei. Un alt atacant ce ar fi putut ajuta atacul constănțean este Cristian Gavra (24 ani), jucător cu selecții bifate în loturile naționale de tineret, însă și acesta este indisponibil din cauza unor probleme destul de serioase la genunchi. Astfel, în cazul unui scenariu negru în care ar lipsi Țucudean (precum cel de la Nicosia), greul ar cădea pe umerii jucătorilor Florin Coman, Andrei Ciobanu, Aurelian Chițu sau Ovidiu Herea, obișnuiți să joace mai mult în bandă. Secundul Anghel a lăsat de înțeles că, până la terminarea perioadei de transferuri, mai pot apărea jucători noi la echipă.

"Avem mare nevoie de victorie, deoarece nu avem parte de un start de sezon prea bun. Din punct de vedere colectiv, ne-am impus jocul, dar nu am fost clari în ultimii 30 de metri și la finalizare. Cu siguranță Hagi se gândește la o soluție. Atâta timp cât fereastra de transferuri este deschisă, cred se poate întâmpla orice. Cum pot exista ieșiri, la fel de bine pot apărea și jucători noi", a declarat antrenorul secund, Cătălin Anghel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3014 secunde