Președintele CS Phoenix, Cristian Mănăstireanu:

„Este o chestiune de timp până vom obţine şi primele medalii în baschetul românesc”

928
„Este o chestiune de timp până vom obţine şi primele medalii în baschetul românesc” - este-1620913856.jpg

Articole de la același autor

După un sezon atipic plin de provocări, pandemie, antrenamente şi meciuri de campionat, toate solicitante până la epuizare, pentru Phoenix CSU Simona Halep a venit momentul să pună punct celei mai importante pagini de până acum din istoria baschetului feminin de la malul Mării Negre.

Sezonul 2020-2021 al Ligii Naţionale de baschet feminin a început cu un mare semn de întrebare în privinţa viitorului, sănătatea jucătoarelor şi antrenorilor fiind întotdeauna pe primul plan. La stresul cauzat de pandemie s-au adăugat şi contraperformanţele de ordin sportiv, inerente în astfel de condiţii, care anunţau, din multe puncte de vedere, un campionat compromis pentru Phoenix CSU Simona Halep.

Cu toate acestea, conducerea clubului constănţean a reușit să ia cele mai bune decizii în momente de criză, astfel că schimbarea staff-ului tehnic şi a jucătoarelor din străinătate s-a dovedit a fi soluţia câştigătoare. Numirea în funcţia de antrenor principal a reputatului tehnician sârb Miroslav Popov a adus un suflu nou în rândul jucătoarelor, care şi-au regăsit încrederea şi dorinţa de a performa şi au lăsat să iasă la lumină calităţi pe care nu ştiau că le au.

Coroborate, toate aceste aspecte au făcut ca, la finalul sezonului, echipa de pe litoral să ajungă, într-un mod aproape incredibil, în situaţia de a lupta pentru cea mai bună clasare în Liga Naţională din istoria baschetului feminin constănţean. Chiar dacă a ratat de puțin poziţia a cincea la finalul sezonului, locul şase în clasamentul final îi deschide noi perspective.

Un suport important şi, în egală măsură, un merit deosebit pentru atingerea acestor performanţe îl au reprezentanţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius” şi Clubului Sportiv Universitar Simona Halep Constanța (director prof. univ. dr. George Stănculescu), necondiţionat alături de echipă, încă din primii săi ani de existență.

„În urmă cu două luni, după schimbările produse la echipă, nu mai credeam că vom lupta pentru locul cinci la finalul sezonului. Realitatea ne-a demonstrat însă că la echipă există foarte mult potenţial, foarte multă dorinţă de a performa și că, atâta timp cât există susţinere, împreună putem aducem baschetul constănţean în elita României. Dacă ne gândim că, din punct de vedere al bugetului, suntem în a doua jumătate a clasamentului, performanțele obţinute în teren nu fac decât să întărească aceste afirmații. Este o chestiune de timp până vom obţine şi primele medalii în baschetul românesc.

De departe, cei mai importanţi pentru noi rămân suporterii, indiferent de numărul lor sau de locul unde se află. Chiar dacă măsurile de distanţare socială ne-au făcut să stăm departe unii de alţii, iar accesul în Sala Sporturilor a fost interzis din cauza pandemiei, avem convingerea că, în viitorul apropiat, ne vom putea bucura din nou împreună de performanţele fetelor noastre. I-am simţit alături în fiecare moment, indiferent de forma sau de rezultatele pe care le-am obţinut, întărindu-ne convingerea că împreună putem să obţinem cele mai bune performanţe pentru noi şi pentru sportul constănţean”, a declarat președintele CS Phoenix, Cristian Mănăstireanu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3417 secunde