Eliza Samara, gata pentru turneul din Portugalia. România vizează calificarea la Jocurile Olimpice

183
Eliza Samara, gata pentru turneul din Portugalia. România vizează calificarea la Jocurile Olimpice - elizasamara-1579292601.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis de masă, Eliza Samara, este gata să conducă echipa națională a României spre Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc în vara acestui an. Sportiva de la malul mării s-a antrenat câteva zile la Constanța, după ce a avut o evoluție foarte bună în Liga Campionilor alături de echipa sa de club, Tarnozbreg, iar acum se află în Portugalia, împreună cu lotul național, acolo unde participă la un stagiu de pregătire, iar apoi la un turneu preolimpic care va avea loc în orașul Gondomar.


Samara este optimistă în ceea ce privește calificarea României la Jocurile Olimpice, mai ales că anul trecut, "tricolorele", conduse de antrenorul Viorel Filimon, au devenit campioane europene la Turneul Final care s-a disputat în Franța, la Nantes.
"Avem șanse bune, șanse reale, dar depinde de forma pe care o vom avea în ziua respectivă. Eu sunt bine, sunt în formă. Este presiune, dar nu vrem să ne gândim la asta. Îl tratăm ca pe un turneu normal fără să ne gândim că orice înfrângere ne poate împiedica să ajungem la Tokyo. Avem timp cinci zile ca să ne acomodăm, așa că eu sunt optimistă. Avem o echipă bună, însă și acolo vom juca împotriva unor jucătoare bune, cele din Thailanda, cele din Rusia, deci sunt echipe bune care oricând ne pot face o neplăcere, ca să spun așa. Însă luăm meci cu meci și sper să ne calificăm. Eu prefer să nu vorbesc încă despre Tokyo. După ce ne calificăm putem să vorbim despre o medalie. Da, ne dorim, dar mai întâi să ne calificăm la Tokyo" , a declarat la plecarea de pe aeroportul Henri Coandă, Eliza Samara.


Echipele de tenis de masă ale României au plecat, joi, în Portugalia, la Gondomar, acolo unde vor susține un stagiu de pregătire între 16 și 21 ianuarie. 


Selecționatele României vor participa ulterior, în perioada 22-26 ianuarie, la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, programat tot la Gondomar.


Primele nouă naționale clasate se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar doi sportivi din fiecare națională clasată în primele nouă obține de asemenea biletele pentru proba de simplu. Calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo este una extrem de importantă pentru România.


Dacă vor ajunge în Japonia, fetele noastre au șanse să se claseze pe unul dintre primele trei locuri și să devină medaliate.
Chiar dacă majoritatea echipelor naționale ale lumii au naturalizat jucătoare de origine asiatică, ceea ce reprezintă un avantaj pentru ele, România se poate bate de la egal la egal cu aceste forte, așa cum a mai făcut-o și în alte competiții importante.
Eliza Samara este una dintre cele mai importante jucătoare de tenis de masa din țara noastră, însă aceasta va fi susținută și de Bernadette Szocz și Daniela Dodean Monteiro, dar și de celelalte fete mai tinere care fac parte din lot.


Jocul Elizei Samara merge bine întotdeauna atunci când sportiva de la malul mării întâlnește adversare de calibru.
România ar putea fi susținută și de un grup important de suporteri la turneul din Portugalia, mai ales că printre lusitani se află foarte mulți români care lucrează în Portugalia.


Jocul spectaculos al Elizei Samara ne dă tuturor speranțe că România poate obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde fiecare sportive își dorește să ajungă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6549 secunde