Două medalii de argint la Europenele U23. "Rezultate extraordinare!"

Vineri, 08 Martie 2019
153
Unul dintre artizanii performanțelor obținute în trecut, dar și în prezent, de către Clubul Sportiv Farul Constanța este fostul mare atlet Ilie Floroiu, cel care a fost conducător al clubului fanion de pe litoral mai bine de 20 ani. 


Ultimele rezultate notabile ale sportului constănțean, medaliile de argint obținute de luptătorii Florin Tița și Răzvan Arnăut la Campionatul European U23, nu ar fi fost posibile fără sprijinul acordat de CS Farul și fără eforturile lui Ilie Floroiu de a-i menține la club, în pofida multiplelor oferte venite din partea cluburilor din țară. 


"Este meritul Clubului Sportiv Farul. Am reușit cu greu să îi ținem alături de noi, dar iată că a venit vremea să ne bucurăm de performanțele lor. Atât antrenorul Grigore Gheorghe, cât și sportivii au avut o conduită exemplară. Au obținut rezultate extraordinare! Luptele din Constanța aveau nevoie de noi campioni, după Ion Draica, Ștefan Negrișan, Memet Ender și mulți alții", a declarat Ilie Floroiu. 


Pagina a fost generata in 0.3772 secunde