Denis Haruţ a ajuns la baza celor de la FCSB

Vineri, 05 Februarie 2021, 12:38
206
Denis Haruț, fundașul lui FC Botoșani, este din nou la un pas de a semna cu FCSB. Valeriu Iftime, patronul clubului moldovean, a anunțat, pentru Digi Sport, că a ajuns la un acord cu Gigi Becali pentru trecerea fundașului la FCSB. Pentru a se realiza mutarea, Gigi Becali se pare că a acceptat să renunțe la ideea de a-i face două contracte lui Haruț, unul pe cinci ani și al doilea care să se activeze automat în momentul scadenței primului, fapt care, de altfel, a dus la căderea transferului în urmă cu aproape o lună.
„Copilul (n.r. Denis Haruț) a rămas la București (n.r. după Chindia - Botoșani). Nu știu toate detaliile, dar am înțeles că au schimbat mici detalii din contract, nu mai e povestea cu două contracte, a acceptat și Gigi Becali și s-au înțeles.
Relația mea cu Gigi Becali a rămas la fel, chiar dacă am pierdut ceva din această afacere”, a dezvăluit Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.


Pagina a fost generata in 0.2658 secunde