Cupa României la oină va fi organizată, cel mai probabil, la Mangalia
233
Articole de la același autor
Așa cum era de așteptat, oina este din ce în ce mai aproape să revină la Mangalia. Este vorba despre Cupa României la, o competiție tradițională care, pe vremuri, se disputa doar în sudul litoralului.
"Urmare a demersurilor făcute de Federația Română de Oină, am primit răspuns din partea Direcției Cultură și Sport Mangalia din cadrul Consiliului Local al Municipiului Mangalia, prin care suntem informați că autoritățile locale sunt interesate de propunerile noastre", a declarat președintele Federației Române de Oină, Nicolae Dobre.

Faptul că Mangalia este la un pas să recâștige organizarea Cupei României la oină nu poate decât să îi bucure atât pe locuitorii orașului, cât și pe sportivi.
Mangalia este un oraș cu tradiție în acest sport, dar este și un oraș turistic, în care componenții echipelor pot vizita o parte din litoralul românesc. Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 30 Martie 2020
Vineri, 03 Aprilie 2020
Joi, 02 Aprilie 2020
Joi, 02 Aprilie 2020
Miercuri, 01 Aprilie 2020
Miercuri, 01 Aprilie 2020
Anchetat de Parchetul Mangalia pentru că a mințit că nu a intrat în contact cu un bolnav de Covid-19
Miercuri, 01 Aprilie 2020
Marţi, 31 Martie 2020
Marţi, 31 Martie 2020