X
X
Mai multe ştiri online:
Liga Națională de baschet feminin

CS Phoenix-Știința, show de zile mari cu Agronomia

Ştire online publicată Luni, 23 Decembrie 2019. Autor: Mircea GHIȚĂ
Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța a câștigat, sâmbătă, ultimul meci oficial disputat pe teren propriu în 2019. 


Fetele antrenate de Carmin Popa și Ramona Coroamă au primit vizita Agronomiei București, iar după primele două sferturi, constănțencele au intrat la pauza mare cu un avantaj de șase puncte, 39-33. În partea a doua a jocului, echipa de la malul mării și-a menținut ritmul ridicat de joc, iar la final, s-a impus cu 64-53. 


În urma acestei victorii, CS Phoenix-Știința a ajuns la patru victorii în Grupa Est din Liga Națională și a acumulat 14 puncte, aflându-se pe locul 4, la două "lungimi" în spatele ocupantei locului 3, CSTBv Olimpia CSU Brașov. 


"Când faci lucrurile cu pasiune și pui suflet fără să te gândești la sacrificii, mai devreme sau mai târziu vine și răsplata. Iar răsplata noastră prinde contur în finalul acestui an, când ne putem bucura împreună de un nou succes obținut pe prima scenă a baschetului românesc. Chiar dacă suntem încă departe de ceea ce ne-am dori, avem convingerea că suntem pe drumul cel bun și împreună, noi, cei care alcătuim familia Phoenix-Știința, și voi, suporterii noștri fideli, vom face ca orice efort depus să merite din plin la final", a transmis conducerea clubului constănțean. 


Punctele echipei constănțene au fost înscrise de Lauren Brozoski 23, Katarina Matijevic 13, Andreea Mititelu 9, Vladinka Erak 5, Andreea Beldian 2 și Mădălina Geleriu 1. 


Duminică, 29 decembrie, de la ora 16.00, în ultimul joc oficial al anului, CS Phoenix-Știința va întâlni, în deplasare, pe CSM Târgoviște. 


XXX 
CS Phoenix-Știința a demonstrat și în acest an că este alături de copiii sărmani și de familiile nevoiașe care necesită ajutor în prag de sărbători. După evenimentul Charity Basketball Game 2019, la care s-au strâns bani în scop caritabil, familia Phoenix s-a deplasat în mai multe localități din județ și a împărțit haine, mâncare, dulciuri, jucării pentru copii și alte cadouri. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.2873 secunde