CS Farul Constanța, pe primul loc la Memorialul "Ștefan Aftenie" la kaiac-canoe

345
CS Farul Constanța, pe primul loc la Memorialul

Articole de la același autor

Clubul Sportiv Farul Constanța a organizat, sâmbătă, 19 octombrie, a cincea ediție a Memorialului "Ștefan Aftenie" la kaiac-canoe. Competiția s-a desfășurat la baza nautică de pe malul lacului Siutghiol și a fost una foarte atractivă. 


La eveniment, au participat sportivi reprezentând șapte cluburi: CS Farul, Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța, CSS Galați, CSS Tulcea, LIRPS Chișinău, CS Nautic Titan și Olimpia București. În total, 80 de participanți s-au întrecut pe luciul apei Siutghiolului pentru a prinde un loc pe podium. 


Clasamentul s-a realizat în funcție de numărul de puncte obținut de cluburi la fiecare probă, iar sportivii constănțeni au demonstrat încă o dată că la malul mării există una dintre cele mai bune școli de kaiac-canoe din țară. 
Clubul Sportiv Farul s-a clasat pe primul loc, LPS "Nicolae Rotaru" Constanța a terminat competiția pe poziția a doua, în timp ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de CSS Galați. 


Distanțele pe care s-a concurat la Memorial au fost de 200 de metri și de 1.000 de metri, la toate categoriile de vârstă, inclusiv la Master. 


De la eveniment, nu au lipsit personalități ale sportului constănțean, precum fostul mare campion la atletism Ilie Floroiu, dar și foști sportivi medaliați la campionate mondiale și europene, Romică Haralambie, Iosif Chirilă și Daniela Stamat (Catana). 
Sportivii de la CS Farul sunt antrenați de Maria Aftenie, Alina Chirilă și Gabriel Aftenie, fiul regretatului Ștefan Aftenie. 
"Sâmbătă, pe o vreme excelentă, pe lacul Siutghiol, s-a desfășurat Cupa Farul - Memorial «Ștefan Aftenie» în condiții prielnice pentru un concurs.
Doresc să mulțumesc tuturor participanților și celor care m-au sprijinit la desfășurarea în excelente condiții a acestui eveniment în onoarea și memoria tatălui și mentorului meu", a declarat Gabriel Aftenie. 


Un eveniment de tradiție  
Competiția de kaiac-canoe este un eveniment de tradiție la Constanța și este organizată în memoria fostului antrenor emerit Ștefan Aftenie, care a activat peste 30 de ani la Clubul Sportiv Farul Constanța, îndrumând o mulțime de sportivi către medaliile europene, mondiale și olimpice. 


Legendarul antrenor a trecut în neființă în anul 2013, la vârsta de 65 de ani, răpus de o boală incurabilă. În cei 30 de ani de activitate la Clubul Sportiv Farul Constanța, a obținut multiple medalii, atât la competiții mondiale, cât și la Jocurile Olimpice, cu sportivii și sportivele pregătiți de el. 


"Sunt bucuros să organizez o întâlnire între campioni. Fie ei foști, actuali sau viitori mari sportive, fie ei doar cei care își doresc să lupte pentru marea performanță. Organizez această competiție pentru a promova performanța, pentru a aduce împreună oameni minunați, muncitori, plini de experiență și care să ofere din energia lor generațiilor viitoare. Din păcate, am reușit să organizăm acest eveniment după plecarea subită a tatălui meu dintre noi, dar recunosc că echipele au început să se înscrie în număr din ce în ce mai mare de la an la an la acest eveniment. Le mulțumesc celor care au participat la această ediție, le mulțumesc sponsorilor și familiilor care susțin atât de puternic performanța", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gabriel Aftenie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5289 secunde