Campionatul Național de rugby juniori U17

CS Cleopatra nu are decât o singură variantă: să învingă pe CSM București!

1902
2
CS Cleopatra nu are decât o singură variantă: să învingă pe CSM București! - cleopatra-1510857010.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 13, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", echipa CS Cleopatra Mamaia va înfrunta pe CSM București, într-o partidă din etapa a Vl-a a Campionatului Național de rugby juniori U17, ediția 2017/2018.

Se înfruntă două dintre cele mai valoroase echipe din țară la acest nivel de vârstă, iar spectacolul sportiv este garantat. Miza partidei este una destul de mare, astfel că va obliga cele două formații să etaleze cel mai bun rugby pe care îl cunosc.

Constănțenii pregătiți de Victor Bezușcu și Onal Agiacai își doresc foarte mult să urce pe locul doi, fapt ce s-ar întâmpla automat dacă i-ar învinge pe tinerii rugbiști din București. De asemenea, nu trebuie subestimați nici cei de la CT "Dinicu Golescu", echipă care va juca în această rundă cu SCM Gloria Buzău, "lanterna roșie" a campionatului, și cel mai probabil se va impune.

"Ne așteaptă o partidă foarte grea, împotriva unei echipe formate din cei mai buni rugbiști din București, aduși de la Metrorex și Pantelimon. Suntem conștienți de faptul că vor veni la Constanța să pună mâna pe toate punctele, însă suntem pregătiți să le oferim o ripostă pe măsură. Trebuie neapărat să câștigăm ca să urcăm pe locul doi", a declarat Victor Bezușcu, coordonatorul loturilor de juniori de la CS Cleopatra.

Primele patru clasate la finalul campionatului se vor întâlni în play-off, după "țintarul": locul 1 - locul 4 și locul 2 - locul 3. Duelurile vor avea loc într-o singură manșă eliminatorie, iar primele două formații vor avea avantajul terenului propriu.

La rândul său, președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, consideră partida cu CSM București drept un examen important pe care echipa sa trebuie să îl treacă.

"Ne-am pregătit foarte bine pentru această partidă și trebuie să obținem victoria. Sper că am depășit erorile din etapele trecute și că am învățat din ele. Avem și avantajul faptului că disputăm jocul pe terenul propriu și vom avea alături de noi și iubitorii rugby-ului constănțean. Vom face tot posibilul să le oferim, sâmbătă, o bucurie", a declarat Chirondojan.

Clasament: 1. CSS Bârlad (18 p), 2. CSM București (15 p), 3. CS Cleopatra Mamaia (13 p), 4. CT "Dinicu Golescu" (13 p), 4. LPS Focșani (9 p), 6. CN "Aurel Vlaicu" București (5 p), 7. SCM Gloria Buzău (0 p).

Comentează știrea

Dobrogean
17 noiembrie 2017
Rugby

Haideti la stadion iubitori ai rugbyului să-i sustinem pe acesti tineri inimosi...dacă vor juca cu aceiasi îndîrjire cum au jucat cu Dinicu Golescu sigur vor câstiga...Hai Cleopatra.

Vandame
17 noiembrie 2017
Rugby

Sper sa nu face ti la fel cum a ti facut cu Golescu.....ca nu sinte ti la k1😂😂😂p.s. Sper sa pierde ti!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8648 secunde