Cosmin Matei nu se va mai antrena cu lotul Viitorului

Vineri, 31 Iulie 2020
163
FC Viitorul Constanța a publicat joi, 30 iulie, pe site-ul oficial, un comunicat de presă prin intermediul căruia a anunțat sancționarea jucătorului Cosmin Matei, care a fost surprins într-o locație, alături de mai multe persoane, fără să poarte mască de protecție.

"În urma imaginilor publicate de site-ul Prosport, în care jucătorul nostru, Cosmin Matei, s-a aflat într-o locație, alături de mai multe persoane, fără să poarte mască de protecție, FC Viitorul Constanța a decis următoarele:

- Jucătorul Cosmin Matei nu mai are voie să se antreneze cu echipa și va urma protocolul de izolare impus de autorități în astfel de situații, urmând a fi testat înainte de a reveni la programul de pregătire.

- Împotriva acestuia urmează să se ia măsurile disciplinare necesare pentru încălcarea Regulamentului Intern al clubului", se arată în comunicatul emis de FC Viitorul și semnat de președintele clubului, Gheorghe Popescu.

Reamintim că fotbalistul Cosmin Matei a fost surprins recent la o petrecere într-un club din București, alături de Bogdan Stancu și de alte persoane cunoscute din lumea fotbalului.

Cosmin Matei nu purta mască de protecție și prin această ieșire, a neglijat programul impus de conducătorii clubului FC Viitorul.



Pagina a fost generata in 0.2452 secunde